Volumul cuprinde predici şi schițe de predici, note şi însemnări, scrisori şi sfaturi duhovniceşti, antropologie şi scurte meditaţii ale Sfântului Cuvios Arsenie de la Prislop, care nu au fost scrise cu intenţia de a fi publicate. În tehnoredactare s-au păstrat, în mare parte, limbajul şi regulile de ortografie şi de punctuație specifice timpului când au fost scrise. Hristos a înviat - înseamnă: într-adevăr Dumnezeu există! Hristos a înviat - înseamnă: într-adevăr există lumea cerească, lumea reală şi fără de moarte! Hristos a înviat - înseamnă: viaţa este mai tare decât moartea! Hristos a înviat - înseamnă: răul este mai slab decât binele! Hristos a înviat - înseamnă: toate nădejdile bune ale omenirii sunt îndreptăţite! Hristos a înviat - înseamnă: toate problemele vieţii sunt pe deplin dezlegate! - ( Scrieri inedite , pp. 19-20) Iată, pe scurt, conținutul acestui volum, intitulat sugestiv Scrieri inedite ale Sfântului Cuvios Arsenie de la Prislop, o carte care adună la un loc scrieri autentice ale Sfântului Arsenie. Întrucât au circulat multe texte puse sub semnul Cuviosului Părinte, Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu a socotit de cuviinţă ca, în anul 2008 să publice, în volumul Părintele Arsenie Boca - „Omul îmbrăcat în haină de in” şi „Îngerul cu cădelniță de aur”, scrierile Sfântului Arsenie (pp. 170-506), confruntate cu manuscrisele de la Sinaia, puse la îndemână de către maicile de acolo. În 2019, în contextul încheierii dosarului privind canonizarea Părintelui Arsenie Boca din partea Comisiei Mitropolitane, dar şi pentru evitarea altor confuzii legate de afirmațiile acestuia, au fost culese şi grupate tematic, în cinci capitole, spusele şi gândirea teologică a Sfântului Arsenie, apărând astfel volumul Scrieri inedite . - Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei
Scrie parerea ta
Scrieri inedite Ed.2025 - Sfantul cuvios Arsenie de la Prislop
Ai cumparat produsul Scrieri inedite Ed.2025 - Sfantul cuvios Arsenie de la Prislop ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Volumul cuprinde predici şi schițe de predici, note şi însemnări, scrisori şi sfaturi duhovniceşti, antropologie şi scurte meditaţii ale Sfântului Cuvios Arsenie de la Prislop, care nu au fost scrise cu intenţia de a fi publicate. În tehnoredactare s-au păstrat, în mare parte, limbajul şi regulile de ortografie şi de punctuație specifice timpului când au fost scrise. Hristos a înviat - înseamnă: într-adevăr Dumnezeu există! Hristos a înviat - înseamnă: într-adevăr există lumea cerească, lumea reală şi fără de moarte! Hristos a înviat - înseamnă: viaţa este mai tare decât moartea! Hristos a înviat - înseamnă: răul este mai slab decât binele! Hristos a înviat - înseamnă: toate nădejdile bune ale omenirii sunt îndreptăţite! Hristos a înviat - înseamnă: toate problemele vieţii sunt pe deplin dezlegate! - ( Scrieri inedite , pp. 19-20) Iată, pe scurt, conținutul acestui volum, intitulat sugestiv Scrieri inedite ale Sfântului Cuvios Arsenie de la Prislop, o carte care adună la un loc scrieri autentice ale Sfântului Arsenie. Întrucât au circulat multe texte puse sub semnul Cuviosului Părinte, Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu a socotit de cuviinţă ca, în anul 2008 să publice, în volumul Părintele Arsenie Boca - „Omul îmbrăcat în haină de in” şi „Îngerul cu cădelniță de aur”, scrierile Sfântului Arsenie (pp. 170-506), confruntate cu manuscrisele de la Sinaia, puse la îndemână de către maicile de acolo. În 2019, în contextul încheierii dosarului privind canonizarea Părintelui Arsenie Boca din partea Comisiei Mitropolitane, dar şi pentru evitarea altor confuzii legate de afirmațiile acestuia, au fost culese şi grupate tematic, în cinci capitole, spusele şi gândirea teologică a Sfântului Arsenie, apărând astfel volumul Scrieri inedite . - Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei
Acorda un calificativ