Învățături de la Muntele Athos – Părintele Pimen VladDe peste 30 de ani, vocea părintelui Pimen Vlad este însăşi vocea miilor de pelerini care se opresc anual pe Sfântul Munte, oameni încercați de patimi şi suferințe, dar cu speranță nezdruncinată. Deşi departe de țară, starețul a rămas întotdeauna aproape de comunitatea ortodoxă română, cuvintele sale trecând lesne marea învolburată pentru a ajunge direct la inimile credincioşilor. Învăţăturile sale, asemenea unor candele aprinse în negura depărtării de Dumnezeu, formează un îndrumar pentru viața modernă, care ne ajută să ne depăşim problemele şi să aducem liniştea de pe Muntele Athos în sufletele noastre.Fiecare pagină a acestei cărți este un îndemn la pace, echilibru şi smerenie adresat copiilor, părinților şi cuplurilor. Totodată, cartea este o mărturie a minunilor pe care Dumnezeu le-a înfăptuit pe Sfântul Munte și în viața părintelui Pimen. Citind-o, putem regăsi acele daruri pe care le-am pierdut în călătoria noastră şi ne putem încredinţa sufletele Mântuitorului, cu deplină încredere în puterea Sa de a ne lumina şi vindeca.Tainele vindecarii sufletului - Sfântul NectarieSă cuprinzi în tainița inimii tale iubirea aproapelui...E taina sfințeniei izvorâtă din trăirea Părintelui Nectarie. Vă îndemn așadar nu doar să citiți cărțile Sfântului Nectarie din Eghina ci și să trăiți învățătura lui cea plină de Bucuria Raiului. Un bunic iubitor, dar în credință pentru toți! - Părintele NeculaCinstirea de care se bucură Sfântul Ierarh Nectarie în spațiul ortodox românesc este în strânsă legătură cu similitudinile dintre viața lui și viața duhovnicească a românilor. Vedem în aceasta frumusețea și universalitatea Ortodoxiei. Deși suntem din neamuri diferite și trăim în epoci diferite, ne asemănăm prin aceeași Lucrare : dorul după Dumnezeul Cel Viu! - Părintele Vasile IoanaO învățătură plină de Bucuria Raiului!Cele 11 cuvântări scrise de Sfântul Nectarie Taumaturgul ne vorbesc despre calea pocăinței și a smereniei, despre credință și iubire, despre binele desăvârșit după care tânjește inima noastră și pe care îl putem găsi doar în relația cu Dumnezeu. Învățăturile Sfântului Nectarie nu sunt pentru cei nehotărâți, pentru cei ce șovăie atunci când aud chemarea blândă a Lui Dumnezeu, sunt pentru cei care își doresc să își întărească duhul și să trăiască într-adevăr Cuvântul Domnului. Primele patru omilii ne invită să ne gândim la libertatea noastră de a alege calea dreptății și a adevărului. Iar, în cuvântările următoare, Sfântul Nectarie ne vorbește despre păcat și căință, despre pocăință și despre necesitatea spovedaniei și a împărtășaniei, oferind cititorilor învățături esențiale pentru îngrijirea și vindecarea sufletului.Cartea apropierii de Dumnezeu - Sfântul NectarieUn îndreptar spiritual care te ajută să alegi mereu calea desăvârșiriiDe ce este cunoașterea de sine atât de importantă pentru creștini? Sfântul Nectarie ne arată că, de fapt, cunoașterea de sine înseamnă cunoașterea Creatorului care a sădit în sufletul omului bunătatea și bucuria.De aceea, cuvintele pline de har și înțelepciune ale Sfântului Nectarie ne așază în față o altfel de oglindă, una care ne îndeamnă să căutăm nu chipul nostru vremelnic, ci chipul lui Dumnezeu în asemănarea Căruia am fost creați.O adevărată invitație la desăvârșire, această lucrare a Sfântului Nectarie ne prezintă amănunțit patimile și virtuțile care pot sălășlui în inima omului, învățându-ne să le recunoaștem și să ne lepădăm de necredință, viclenie și de toate cele rele, pentru a ne apropia de Dumnezeu. Să cuprinzi în tainița inimii tale iubirea aproapelui...E taina sfințeniei izvorâtă din trăirea Părintelui Nectarie. Vă îndemn așadar nu doar să citiți cărțile Sfântului Nectarie din Eghina ci și să trăiți învățătura lui cea plină de Bucuria Raiului. Un bunic iubitor, dar în credință pentru toți! - PĂRINTELE NECUL
Scrie parerea ta
Pachet Iubire Dumnezeiască
Ai cumparat produsul Pachet Iubire Dumnezeiască ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ