Cea mai gravă formă de violență în relația de cuplu nu este neapărat vizibilă. Agresiunea fizică nu apare din senin, ci este precedată de o escaladare a comportamentelor de tip abuziv. Pe termen lung, violența psihologică poate fi la fel de distrugătoare ca violența fizică, din cauzaizolării, pierderii stimei de sine şi a depresiei provocate în rândul femeilor abuzate, existând riscul să se ajungă chiar și la sinucidere.Femeile agresate nu reuşesc să îşi părăsească partenerii abuzatori, pentru că aceștia le prind într-o capcană și ajung să le domine în totalitate. Înțelegerea mecanismului de dominație psihologică şi a violenței de care este cel mai adesea însoțită reprezintă primul pas pentru a ieşi din ea.Cu ajutorul exemplelor întâlnite sau preluate din îndelungata activitate de terapeut specializat în ajutorarea victimelor violenței conjugale, autoarea demonstrează în ce mod, ca urmare a spălării pe creier la care sunt supuse, femeile sfârşesc prin a fi literalmente paralizate de teamă, nemaigăsind mijloacele şi resursele pentru a ieși din asemenea situații.Doctor în medicină, psihiatru și psihanalist, Marie-France Hirigoyen se adresează femeilor aflate sub dominație psihologică şi care, hărțuite fiind, nu reuşesc să înțeleagă ceea ce li se întâmplă, dar şi copiilor lor sau celor din anturaj, care nu își dau seama de ce victimele nu îşi părăsesc călăii.O carte deosebit de utilă, dublată de un ghid practic care îți dă posibilitatea să reacționezi încă de la primele semne de violență psihologică, cu mult înaintea apariției violenței fizice
Scrie parerea ta
Femei dominate manipulate și abuzate
Ai cumparat produsul Femei dominate manipulate și abuzate ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Cea mai gravă formă de violență în relația de cuplu nu este neapărat vizibilă. Agresiunea fizică nu apare din senin, ci este precedată de o escaladare a comportamentelor de tip abuziv. Pe termen lung, violența psihologică poate fi la fel de distrugătoare ca violența fizică, din cauzaizolării, pierderii stimei de sine şi a depresiei provocate în rândul femeilor abuzate, existând riscul să se ajungă chiar și la sinucidere.Femeile agresate nu reuşesc să îşi părăsească partenerii abuzatori, pentru că aceștia le prind într-o capcană și ajung să le domine în totalitate. Înțelegerea mecanismului de dominație psihologică şi a violenței de care este cel mai adesea însoțită reprezintă primul pas pentru a ieşi din ea.Cu ajutorul exemplelor întâlnite sau preluate din îndelungata activitate de terapeut specializat în ajutorarea victimelor violenței conjugale, autoarea demonstrează în ce mod, ca urmare a spălării pe creier la care sunt supuse, femeile sfârşesc prin a fi literalmente paralizate de teamă, nemaigăsind mijloacele şi resursele pentru a ieși din asemenea situații.Doctor în medicină, psihiatru și psihanalist, Marie-France Hirigoyen se adresează femeilor aflate sub dominație psihologică şi care, hărțuite fiind, nu reuşesc să înțeleagă ceea ce li se întâmplă, dar şi copiilor lor sau celor din anturaj, care nu își dau seama de ce victimele nu îşi părăsesc călăii.O carte deosebit de utilă, dublată de un ghid practic care îți dă posibilitatea să reacționezi încă de la primele semne de violență psihologică, cu mult înaintea apariției violenței fizice
Acorda un calificativ