Afectată de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial și de consecințele revizuirii frontierelor în Europa Centrală, precum și amenințată de pericolul sovietic, România condusă de Ion Antonescu a optat pentru o alianță cu Germania nazistă, constituind o veritabilă frăție de arme . Alegerea avea să se dovedească a fi un adevărat pact cu diavolul, în urma căruia evreii români au avut de suferit și o parte semnificativă a armatei a pierit pe Frontul de Est, într-o sângeroasă bătălie care avea să schimbe cursul războiului. Consultând lucrări de specialitate și documente de arhivă, istoricul Perry Pierik prezintă consecințele acestor evenimente cumplite în ceea ce se dovedește a fi o reconstituire obiectivă a unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria României. Lucrarea pe care Editura Corint a decis s-o ofere publicului din România prezintă câteva particularități care, cu certitudine, vor stârni interesul cititorilor. Fără a avea pretenții de exclusivitate în privința subiectului, cartea istoricului Perry Pierik abordează istoria României dintr-o perspectivă occidentală, tratând cea mai controversată și mai dramatică perioadă a ei, când țara a fost condusă de voința generalului (și, ulterior, mareșalul) Ion Antonescu. Manuel Stănescu
Scrie parerea ta
Frați de arme. Românii germanii și Frontul de Est
Ai cumparat produsul Frați de arme. Românii germanii și Frontul de Est ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Afectată de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial și de consecințele revizuirii frontierelor în Europa Centrală, precum și amenințată de pericolul sovietic, România condusă de Ion Antonescu a optat pentru o alianță cu Germania nazistă, constituind o veritabilă frăție de arme . Alegerea avea să se dovedească a fi un adevărat pact cu diavolul, în urma căruia evreii români au avut de suferit și o parte semnificativă a armatei a pierit pe Frontul de Est, într-o sângeroasă bătălie care avea să schimbe cursul războiului. Consultând lucrări de specialitate și documente de arhivă, istoricul Perry Pierik prezintă consecințele acestor evenimente cumplite în ceea ce se dovedește a fi o reconstituire obiectivă a unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria României. Lucrarea pe care Editura Corint a decis s-o ofere publicului din România prezintă câteva particularități care, cu certitudine, vor stârni interesul cititorilor. Fără a avea pretenții de exclusivitate în privința subiectului, cartea istoricului Perry Pierik abordează istoria României dintr-o perspectivă occidentală, tratând cea mai controversată și mai dramatică perioadă a ei, când țara a fost condusă de voința generalului (și, ulterior, mareșalul) Ion Antonescu. Manuel Stănescu
Acorda un calificativ