Dacă vă plac poveștile cu personaje desprinse din basme, cu multă magie,aventuri și un strop de umor, vă recomand Școala ticăloșilor. Cartea,apărută în ediție cartonată (cu supracopertă), poate fi cadoul perfectde pus în ghetuțe sau sub brad pentru micii cititori, deși vă asigur căși cei mari vor fi încântați de poveste. Eu una, de mult nu m-am distratașa de bine citind o carte. Scrisă într-un stil prietenos, alert șicaptivant, populată de personaje răutăcioase, dar simpatice, foarte binecreionate, povestea are toate ingredientele pentru a-și cucericititorii. Cartea este împărțită în 15 capitole care prezintă aventurile prin caretrec eroii noștri, episod cu episod. Cred că ar ieși un film grozav dacăar fi ecranizată. Vorbind de eroii noștri, e timpul să-i cunoaștem.Sunt niște eroi atipici și complet nepotriviți acestui nume, mai degrabăs-ar califica drept antieroi, asta până când îi cunoștem mai bine. Suntniște puști puși pe rele - cum e și normal, căci sunt elevi la ȘcoalaDirectorului Dreadthorn pentru ticăloși rebeli. Însă nu sunt copiiobișnuiți, nici vorbă, ci înzestrați cu capacități neobișnuite și cuorigini speciale : vrăjitori, vampiri, troli, vârcolaci și alțiasemenea. Rune Dexler e vrăjitor, fiul Directorului Dreadthorn, numit șiDirectorul Teroare, dar să nu credeți că avea parte de vreun tratamentpreferențial din cauza asta, ba din contră. Cartea e scrisă la persoanaîntâi din perspectiva acestuia. Prietenii lui cei mai buni sunt ChadPădurii (fiul Mumei Pădurii, cea care a vrut să-i mănânce pe Hansel șiGretel), Jez - contesa Jezebel, fiica contelui Dracula și Lup Junior,fiul Lupului cel Mare și Rău din Scufita Roșie. Elevii școlii erauîmpărțiți nu în clase, ci pe praguri de ticăloșie: Pungași, Tâlhari,Diabolici, Ucenici, Maeștri. Cu cât mai ticăloși se dovedeau, cu atâtmai repede treceau la treapta următoare. Aveau și concurență: elevii dela Școala Doamnei Morgana pentru Ticăloși Model. Ea și grupul ei malefic și arogant ne aminteau întotdeauna că noifuseserăm (cel puțin o dată în viața noastră) buni, așadar departe deperfecțiune. Îi vom cunoaște pe snobii de la Școala Doamnei Morgana cu ocaziaexcursiei pe care o fac ticăloșii rebeli acolo, cu ocazia lunii plinedin preajma echinocțiului de toamnă, ocazie cu care va avea loc unComplot.Dar Complotul care ne atrage nouă atenția va fi cel lansat de cătredirectorul Teroare ca o pedeapsă, dar și ca provocare pentru Rune: dacăacesta va reuși să -l ducă la bun sfârșit sarcină cu sarcină, va fipromovat la Diabolici, dar dacă nu, va fi exilat din Școala Ticăloșilor.Avea voie să-si aleagă doi tovarăși complotiști, dar aceștia îi vorîmpărtăși soarta în caz de reușită, respectiv eșec. Revenind la Complot,nici nu e complicat, trebuie doar să bifeze patru obiective: răpește oprințesă, fură un bebeluș, găsește un acolit și fă-l să te slujeascăși... răstoarnă un regat și numește un conducător după voia ta. Și astaîn decurs de... o săptămână! Floare la ureche, nu-i așa? Conspiratoriinoștri își fac planul, își împart sarcinile și pornesc la drum prinpădurea deasă, iar peripețiile se țin lanț. O carte de citit și savuratîmpreună cu toată familia în serile lungi de iarnă când poveștile îșițes magia și redevenim, citindu-le, cu toții, copii.Recenzie realizată de Oli Georgescu - https://www.delicateseliterare.ro/DESCRIEREA CĂRȚII:Rune, Jez şi Lup Jr. mai au multe de învăţat pentru a fi catalogaţidrept ticăloşi veritabili. De aceea urmează acum cursurile ŞcoliiTicăloşilor, unde li s-au pregătit nişte probe de absolvire cu totulcumplite şi complicate. Problema e că, pentru a reuşi, cei trei trebuiesă fie de partea răului, iar ei se comportă mai eroic ca niciodată..
Scrie parerea ta
Scoala ticalosilor
Ai cumparat produsul Scoala ticalosilor ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ