Cuvintele Părintelui Necula îi poartă pe cei mici pe urmele Mântuitorului, urmărind episoadele esențiale din Viața Lui, de la Naștere până la Înviere și Înălțare.Să pornim împreună, inimă lângă inimă, în căutarea lui Iisus! Care nu este un Dumnezeu ascuns, ci unul aproape de noi, bucuros să ne fie alături.– Părintele NeculaDe ce au nevoie copiii de o Biblie pe înțelesul lor? 1. Copilăria este vârsta la care copiii se împrietenesc cu Hristos cu inima deschisă, formând o legătură care îi va susține pe tot parcursul dezvoltării lor.2. Copiii au mulțime întrebări despre semnificația Sărbătorilor creștine din fiecare an, iar pentru a înțelege cu adevărat trebuie să cunoască întreaga Poveste. 3. Pildele oferite de Biblie, minumile și parabolele repovestite de Părintele Necula sunt un mod simplu de a le vorbi celor mici despre importanța iubirii, a iertării, a compasiunii și a sacrificiului. Timpul copilăriei este timpul împrietenirii de El cu inima curată, iar această carte oferă copiilor prilejul unei întâlniri atât de necesare cu Dumnezeul-Iubire. Dar, dacă Viața aceasta pe care am rescris-o spre a fi la îndemâna copiilor vă va ajuta și pe voi, părinții, să vi-L faceți Prieten pe Dumnezeu, bucuria mea va fi cu adevărat nemărginită.PĂRINTELE CONSTANTIN NECULA 
Scrie parerea ta
Seria completă Biblia pentru copii povestită de Părintele Necula
Ai cumparat produsul Seria completă Biblia pentru copii povestită de Părintele Necula ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Cuvintele Părintelui Necula îi poartă pe cei mici pe urmele Mântuitorului, urmărind episoadele esențiale din Viața Lui, de la Naștere până la Înviere și Înălțare.Să pornim împreună, inimă lângă inimă, în căutarea lui Iisus! Care nu este un Dumnezeu ascuns, ci unul aproape de noi, bucuros să ne fie alături.– Părintele NeculaDe ce au nevoie copiii de o Biblie pe înțelesul lor? 1. Copilăria este vârsta la care copiii se împrietenesc cu Hristos cu inima deschisă, formând o legătură care îi va susține pe tot parcursul dezvoltării lor.2. Copiii au mulțime întrebări despre semnificația Sărbătorilor creștine din fiecare an, iar pentru a înțelege cu adevărat trebuie să cunoască întreaga Poveste. 3. Pildele oferite de Biblie, minumile și parabolele repovestite de Părintele Necula sunt un mod simplu de a le vorbi celor mici despre importanța iubirii, a iertării, a compasiunii și a sacrificiului. Timpul copilăriei este timpul împrietenirii de El cu inima curată, iar această carte oferă copiilor prilejul unei întâlniri atât de necesare cu Dumnezeul-Iubire. Dar, dacă Viața aceasta pe care am rescris-o spre a fi la îndemâna copiilor vă va ajuta și pe voi, părinții, să vi-L faceți Prieten pe Dumnezeu, bucuria mea va fi cu adevărat nemărginită.PĂRINTELE CONSTANTIN NECULA 
Acorda un calificativ