La apariție, în ianuarie 2022, romanul Palatul Magnolia a fost desemnat Instant New York Times Bestseller • Book of the Month • Apple Best Book • LibraryReads Hall of Fame • Nominalizat la Goodreads Choice Awards 2022 – Best Historical Fiction. Palatul Magnolia rescrie istoria unui reper al New Yorkului și al lumii artei: Muzeul Frick. Fiona Davis insuflă viață capodoperelor din Colecția Frick, transformându-le în personaje-cheie în descifrarea unui mister care dăinuie, din anii 1920, mai bine de patru decenii. New York, 1919. Reședința familiei magnatului Henry Clay Frick și spațiul impresionantei sale colecții de artă este ultimul refugiu al tinerei Lillian Carter, sau Angelica, așa cum e cunoscută în mediul artistic, căci a fost muza sculptorilor. Angajându-se ca secretară personală a lui Miss Helen, fiica temutului Henry Frick, Lillian este nevoită să-și treacă sub tăcere trecutul de model, chiar dacă apropierea de sculptorii cu care a lucrat i-a deschis ușile reședinței Frick. În mijlocul unei familii măcinate de drame și intrigi, Lillian va ajunge suspectul principal în moartea magnatului și în dispariția diamantului Magnolia, iar misterul nu-și va afla rezolvarea decât în anii șaizeci, când o tânără britanică îi va reuni pe toți – suspecți și victime –, pentru ca adevărul să iasă în cele din urmă la lumină și să vindece
Scrie parerea ta
Palatul Magnolia
Ai cumparat produsul Palatul Magnolia ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ