Cine este Iisus Hristos?În lucrarea sa Al Treilea Iisus, Deepak Chopra, autor de bestselleruri şi lider spiritual, formulează o întrebare provocatoare, care este în egală măsură un stimul pentru actualele sisteme de credinţă şi o nouă perspectivă asupra învăţăturilor lui Iisus, indiferent de educaţia religioasă a fiecăruia dintre noi. Chopra afirmă că există nu un Iisus, ci trei.Cel dintâi este personajul istoric Iisus, bărbatul care a trăit în urmă cu două mii de ani şi ale cărui învăţături constituie temelia teologiei şi gândirii creştine. Al doilea este Iisus, fiul lui Dumnezeu, care a venit să întemeieze o religie instituţională cu o dogmă specifică. Şi, în fine, al treilea Iisus, personajul cosmic, ghidul spiritual a cărui învăţătură include întreaga umanitate, nu doar biserica creată în numele lui. El se adresează individului care vrea să-l găsească pe Dumnezeu prin experienţă personală, să atingă ceea ce unii ar putea numi graţie, sau conştiinţă divină, sau iluminare.Dacă îl interpretăm pe Iisus strict literal, ne confruntăm cu imposibilul. Cum ne putem iubi cu adevărat aproapele ca pe noi înşine? Însă atunci când considerăm că prin predicile sale Iisus ne invită să ne alăturăm lui pe un plan spiritual superior, cuvintele lui capătă dintr-o dată sens.În esenţă, spune Chopra, creştinismul trebuie săşi depăşească tendinţa exclusivistă şi să încerce să fie o religie de introspecţie personală şi dezvoltare spirituală. Astfel, Iisus poate fi privit ca un învăţător universal, aşa cum este, de fapt ale cărui predici despre compasiune, toleranţă şi înţelegere ni se adresează tuturor şi ni le putem însuşi cu toţii.Carte declarată Bestseller New York TimesDr. Deepak Chopra este autorul a peste 50 de cărţi atât de ficţiune, cât şi de nonficţiune, multe dintre ele fiind declara
Scrie parerea ta
Al treilea Iisus
Ai cumparat produsul Al treilea Iisus ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ