Traian Tandin a fost scriitor de romane politiste si ofiter criminalist pensionat cu gradul de colonel. A fost recunoscut pentru capacitatea lui de a rezolva cazuri complexe. Activitatea lui publicistica cuprinde zeci de volume inspirate din cazurile la care a fost implicat personal, ca ofiter criminalist, dar si din cazuri care l-au impresionat si pe care le-a adus in atentia publicului. De asemenea, a mai semnat scenarii de film, articole si reportaje in diverse reviste de specialitate. In volumul Cei mai odiosi 100 de criminali, sunt prezentate cazuri care s-au petrecut incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea si pana la inceputul anilor 2000. Printre cele mai cunoscute cazuri despre care Traian Tandin a scris se numara cel al criminalului Terente si cel al lui lon Rimaru. Indiferent daca este vorba despre bande de talhari, crime pasionale, razbunari violente sau cazuri ale unor criminali in serie, Traian Tandin reuseste sa expuna faptele, de altfel cumplite, intr-un mod inedit, pe placul cititorilor. Se foloseste de marturiile criminalilor si de cele ale ale rudelor victimelor, de declaratiile anchetatorilor, dar si de propriile ganduri si remarci referitoare la cazurile prezentate.
Scrie parerea ta
Cei mai odiosi 100 de criminali romani
Ai cumparat produsul Cei mai odiosi 100 de criminali romani ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Traian Tandin a fost scriitor de romane politiste si ofiter criminalist pensionat cu gradul de colonel. A fost recunoscut pentru capacitatea lui de a rezolva cazuri complexe. Activitatea lui publicistica cuprinde zeci de volume inspirate din cazurile la care a fost implicat personal, ca ofiter criminalist, dar si din cazuri care l-au impresionat si pe care le-a adus in atentia publicului. De asemenea, a mai semnat scenarii de film, articole si reportaje in diverse reviste de specialitate. In volumul Cei mai odiosi 100 de criminali, sunt prezentate cazuri care s-au petrecut incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea si pana la inceputul anilor 2000. Printre cele mai cunoscute cazuri despre care Traian Tandin a scris se numara cel al criminalului Terente si cel al lui lon Rimaru. Indiferent daca este vorba despre bande de talhari, crime pasionale, razbunari violente sau cazuri ale unor criminali in serie, Traian Tandin reuseste sa expuna faptele, de altfel cumplite, intr-un mod inedit, pe placul cititorilor. Se foloseste de marturiile criminalilor si de cele ale ale rudelor victimelor, de declaratiile anchetatorilor, dar si de propriile ganduri si remarci referitoare la cazurile prezentate.
Acorda un calificativ