La prima vedere, procedura administrativa prealabila sesizarii instantei de contencios administrativ apare ca o simpla solicitare adresata autoritatii publice si, daca aceasta solicitare nu a fost realizata, in principiu, intervine sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata. La o privire mai atenta, interesul pentru studiul aprofundat al procedurii prealabile este suscitat de caracterul complex al acesteia. Procedura administrativa prealabila sesizarii instantei de contencios administrativ nu poate fi analizata in mod singular, fiind esential sa se determine care este locul acesteia in sistemul de drept administrativ, care este raportul cu celelalte cai administrative de atac, cu dreptul procesual civil, cu recursul administrativ, precum si cu principiile revocarii si al controlului administrativ. Odata stabilite aceste coordonate, regimul juridic este mult mai facil de determinat, iar solutiile capata vocatia de a fi coerente si precise. Printre obiectivele principale ale lucrarii Procedura administrativa prealabila sesizarii instantei de contencios administrativ regasim: fundamentarea stiintifica a procedurii prealabile, din perspectiva legislativa, doctrinara si jurisprudentiala; fundamentarea stiintifica a elementelor sale componente: revocarea si recursul administrativ; determinarea regimul juridic aplicabil procedurii prealabile; analiza elementelor care ii influenteaza eficacitatea: particularitatile sistemului national de drept, reglementarea nationala, comparatia cu celelalte proceduri administrative si cu modalitatile alternative de solutionare a litigiilor. Sistemul de drept national este privit si din perspectiva dreptului Uniunii Europene si cea a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si din planul dreptului francez. La baza elaborarii acestei lucrari s-au aflat aproximativ 550 de titluri de cursuri, articole, decizii de jurisprudenta nationala si europeana si alte materiale. Latinii spuneau non multa, sed multum, insa in lucrarea de fata, acest adagiu nu se aplica, pentru ca lucrarea este valoroasa atat prin calitatea, cat si prin cantitatea de informatii, de teze originale, de judecati de valoare exprimate. -Prof. univ. dr. Verginia Vedinas Dintre temele abordate enumeram: I. Din perspectiva dreptului roman • cererea prealabila; • recursul administrativ (evolutie, regim juridic, recursul administrativ tipic, recursul administrativ reglementat expres de lege, recursul administrativ impropriu); • procedura administrativa prealabila (procedura prealabila in cazul actelor administrative unilaterale, procedura prealabila in cazul normelor de trimitere la Legea nr. 554/2004 si in cazul actiunilor directe, cazul contractelor administrative); • raportul dintre controlul administrativ, revocare, recursul administrativ, procedura administrativa prealabila, caile administrative de atac si actiunea directa; • cursul termenelor de formulare a procedurii administrative prealabile (notiune si natura juridica, evolutia dispozitiilor legale privind comunicarea actelor administrative si practica instantelor de judecata, regim juridic, comunicarea potrivit Codului administrativ); • particularitati in materia contractelor administrative; • variabilele eficacitatii procedurii administrative prealabile (actualitatea, caracterul obligatoriu si titularii procedurii prealabile); • locul procedurii administrative prealabile in cadrul sistemului national de drept; particularitatile dreptului administrativ (dreptul administrativ material, procedural si procesual, dreptul administrativ material propriu-zis si dreptul administrativ procedural, autonomia dreptului material administrativ, contenciosului administrativ si dreptului procesual civil, perspective de evolutie legislativa, codificarea administrativa); • procedura prealabila si contestatiile in materia fondurilor europene si fiscala; • procedura prealabila in cadrul modalitatilor alternative de solutionare a litigiilor; • revocarea ca mijloc si finalitate a procedurii administrative prealabile (evolutie, control administrativ, regim juridic, principiul revocarii si exceptiile de la principiu: actele administrative care au intrat in circuitul civil si au produs efecte juridice, actele administrativ-jurisdictionale, actele administrative care sunt declarate irevocabile prin lege sau au dat nastere unor drepturi subiective garantate de lege sub aspectul stabilitatii, actele administrative realizate material; teoria drepturilor castigate din dreptul administrativ; fundamentarea propunerii de eliminare a exceptiilor de la principiul revocarii); • regimul juridic al abrogarii actelor administrative cu caracter normativ; relatia dintre abrogare si procedura prealabila; efectele abrogarii. II. Din perspectiva dreptului european • influenta dreptului european asupra procedurii administrative prealabile (procedura prealabila in cadrul Uniunii Europene, procedura prealabila in cadrul Consiliului Europei, procedura prealabila in jurisprudenta CEDO); • receptarea principiului revocarii din dreptul european (revocarea in jurisprudenta CJUE, revocarea in jurisprudenta CEDO, raportul dintre jurisprudenta CEDO si jurisprudenta CJUE, interferente si efecte ale jurisprudentei CJUE si CEDO in dreptul national, receptarea dreptului european prin intermediul Codului ReNEUAL); III. Din perspectiva dreptului francez • recursul administrativ in dreptul francez (autonomia dreptului administrativ in doctrina franceza; calificarea normelor imprumutate de dreptul administrativ; modalitatile de receptare a dreptului civil in dreptul administrativ; rolul creator de norme al judecatorului de contencios administrativ; recursul administrativ in dreptul comun, recursul administrativ prealabil obligatoriu; termenele de formulare a recursului administrativ; generalizarea recursului administrativ obligatoriu; recursul administrativ in dreptul contractual); • revocarea in dreptul francez (revocarea din oficiu sau la cerere: actele administrative care nu creeaza drepturi in favoarea beneficiarilor, particularitati in cazul deciziilor creatoare de drepturi; revocarea dispusa ca urmare a formularii unui recurs administrativ; aspecte comune ale revocarii dispuse din oficiu sau la cerere si revocarea dispusa ca urmare a formularii unui recurs administrativ: revocarea la limita cu principiul securitatii juridice si increderii legitime, revocarea la limita cu teoria drepturilor castigate, principiul revocarii in raport cu limite ce decurg din intinderea controlului judecatoresc).
Scrie parerea ta
Procedura administrativa prealabila sesizarii instantei de contencios administrativ - Nicolae-Alexandru Ceslea
Ai cumparat produsul Procedura administrativa prealabila sesizarii instantei de contencios administrativ - Nicolae-Alexandru Ceslea ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ