Revista romana de executare silita Nr.1 din 2024

Cod intern: xsales_323326023
Vizualizari: 7 / Achizitii: 7
Pret:   69.75 RON

Acest produs este publicat in categoria Librarie la data de 26-10-2024: 10:10 si vandut de Libris. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate. ( alege finantarea potrivita )

  • Produs cu garantie

  • Livrare direct din stocul fizic al Libris

  • Retur gratuit minim 14 zile de la data achizitiei

Revista romana de executare silita Nr.1 din 2024. Titlul executoriu. O notiune clara? Sunt Roxana Dan (Cadru didactic asociat, Universitatea "Babes-Bolyai", Facultatea de Drept, disciplina drept procesual civil), noul redactor‑sef al Revistei romane de executare silita incepand cu acest numar, si scriu aceste randuri pentru a va introduce in ceea ce sper eu ca va fi sursa principala de doctrina si practica judiciara comentata in materia spectaculoasa a executarii silite. Sunt judecator in cadrul Tribunalului Specializat Cluj, doctor in drept si cadru didactic asociat al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii "Babes‑Bolyai", catedra de drept procesual civil, si ma declar o entuziasta a executarii silite, de altminteri chiar si teza mea de doctorat a fost axata pe Executarea silita in natura. Perspectiva substantiala si procesuala. Revista romana de executare silita (RRES) este o publicatie bine cunoscuta teoreti­cienilor si practicienilor specializati ori preocupati de domeniul executarii silite, iar odata cu acest numar, impreuna cu editorul sau, intra intr‑o noua etapa a existentei si dezvoltarii sale. Intr‑o formula editoriala consolidata, cu o infatisare noua, moderna si atractiva si cu un continut proaspat si viu, Revista isi propune abordarea unui suflu nou, pragmatic si adecvat realitatilor sociale actuale in care problematici juridice din ce in ce mai complexe sa‑si gaseasca receptarea practica in dezlegari, clarificari si raspunsuri concrete. Astfel, incepand cu anul 2024, Revista va aborda in fiecare numar cate o tematica distincta, in care autori, practicieni si doctrinari cu experienta in domeniul executarii silite, vor oferi, speram noi, solutii aplicative celor mai dificile, stringente si controversate probleme in materie. Revista este structurata in 4 parti, astfel: nota redactorului‑sef, studii, practica judiciara comentata si, o ultima parte, varia. Primul numar al revistei, cel pe care il aveti in fata, are drept tematica titlul executoriu, si intrebarea, fireste, retorica, daca aceasta notiune este una suficient de clara pentru a raspunde cerintelor de previzibilitate pe care legea le impune sa le aiba. Acest prim numar reuneste in paginile sale opiniile avizate ale unor cadre didactice universitare, ale unor avocati, executori si judecatori cu experienta care judeca in cadrul instantelor de executare ori in cadrul instantelor de control ale acestora. Aspectul cu adevarat inedit tine si de localizarea geografica a colegilor judecatori care au scris in acest numar, ei provenind din curti de apel diferite, cum sunt: Bucuresti, Brasov, Oradea, Cluj, Targu Mures, incercand astfel sa acoperim varietatea solutiilor cu care participantii la executare se confrunta pe intreg teritoriul tarii. In alta ordine de idei, in prima parte a revistei, cea dedicata studiilor, veti putea parcurge o analiza minutios realizata de catre domnul executor judecatoresc Bogdan Dumitrache asupra implicatiilor de ordin procedural si substantial ale executarii pe riscul creditorului. Domnul executor, care nu are nevoie de nicio prezentare suplimentara in lumea juridica nationala, trateaza deloc problematicul art. 637 C. pr. civ. (doar in aparenta neproblematic) dintr‑o perspectiva cuprinzatoare, surprinzand toate ipotezele posibile in practica judiciara in care creditorul unui titlu executoriu ramane sa suporte riscul unei executari silite esuate. In continuare, veti descoperi cateva idei foarte interesante despre notiunea de titlu executoriu conventional provenind de la colegul meu de catedra, dl av. dr. Serban Mircioiu, care este, de altfel, si titularul cursului de executare silita predat in cadrul Facultatii de Drept, Universitatea "Babes‑Bolyai". Colega mea judecator Sorana Brisc, doctorand al Scolii Doctorale a Universitatii "Babes‑Bolyai", plecand de la o speta pe care a judecat‑o, a reusit sa sintetizeze si sa teoretizeze cateva idei foarte interesante si utile pentru practica judiciara referitoare la calitatea de titlu executoriu a inscrisului notarial pentru executarea arvunei, respectiv a clauzei penale. Dl judecator, lector univ. dr. Sergiu Carlan, continuandu‑si cercetarea demarata cu ocazia studiilor doctorale acum finalizate, a prezentat cateva idei fascinante despre cerinta de conformitate a titlului executoriu, circumscrisa scopului final de asigurare a accesului efectiv la justitie, cu componenta sa esentiala care se manifesta in planul executarii silite. Partea dedicata practicii judiciare comentate este una cu adevarat savuroasa si spectaculoasa, nu doar datorita diversitatii temelor surprinse, ci si prin prisma calitatii comentariilor realizate atent si temeinic structurate de catre autori. In aceasta parte veti regasi comentarii ale unor hotarari care trateaza problematica demararii executarii silite exclusiv in baza minutei hotararii judecatoresti, altele, care trateaza, spre exemplu, executarea penalitatilor de intarziere din titlurile executorii nota­riale ori a clauzelor penale cuprinse in astfel de contracte. Un comentariu extrem de interesant vizeaza intinderea calitatii de titlu executoriu a contractului de locatiune nu doar asupra chiriei, ci si asupra altor sume cuprinse in contract, cum ar fi utilitatile refactu­rate de catre locator. Totodata, sunteti invitati sa parcurgeti un comentariu mai amplu care cuprinde mai multe hotarari de speta si implicit mai multe aspecte problematice regasite in practica judiciara vizavi de hotararea pronuntata in urma procedurii de validare de poprire, o tema extrem de dezbatuta in randul practicienilor. In final, veti putea parcurge o analiza extrem de valoroasa a distinctiei dintre hotarari arbitrale si hotarari pronuntate de alte organe cu activitate jurisdictionala plecand de la o hotarare pronuntata de catre o comisie din cadrul unei Federatii Sportive, care ne va determina sa aprofundam cand si in ce conditii aceste hotarari pot fi aduse in executare silita. Acest numar al revistei se inchide cu o prezentare a principalelor modificari pe care le aduce Proiectul de lege privind modificarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecato­resti , proiect legislativ asumat deja de catre legiuitorul roman. Inchei cu speranta ca materialele publicate va vor sprijini in activitatea dumnea­voastra si de asemenea ca vor contribui la clarificarea problemelor de practica judiciara intampinate.
Nota clientilor