Reluarea acestei lucrari dupa ce, sub forma de teza de doctorat, a fost sustinuta acum 50 de ani la Universitatea din Geneva si apoi publicata in limba romana in 1977 la Editura Academiei, a fost si ramane o provocare pentru autor. Pentru ca in aceasta jumatate de secol au intervenit dezvoltari substantiale in dreptul international, au fost adoptate numeroase noi tratate internationale si s-a marit considerabil numarul normelor acceptate de comunitatea internationala a statelor ca fiind imperative, iar procesul de codificare si dezvoltare progresiva a dreptului international a continuat. Comisia de drept international a ONU a reluat din nou, dupa 50 de ani, sub toate aspectele, tema normelor imperative si a adoptat concluzii care ofera temei de reflectie si de comparatie. Autorul si-a asumat riscul de a-si vedea lucrarea din 1971 anihilata de evolutia dreptului international si de a expune la critici pe profesorii Universitatii din Geneva care i-au dat girul si au aprobat sustinerea tezei de doctorat. Din fericire, evolutia dreptului international, retinuta in cea mai mare parte in rapoartele si concluziile recente ale Comisiei de drept international, in urma noii examinari a temei Normele imperative in dreptul international , arata ca principalele orientari si structura de ansamblu a lucrarii sunt de actualitate. Au fost adaugate, desigur, noi capitole si sectiuni privind Normele imperative si raspunderea internationala a statelor, Proceduri pentru reglementarea diferendelor si Efecte asupra actelor unilaterale ale statelor, asupra rezolutiilor Consiliului de Securitate al ONU si in dreptul penal international.
Scrie parerea ta
Normele imperative in dreptul international. Jus Cogens - Ion Diaconu
Ai cumparat produsul Normele imperative in dreptul international. Jus Cogens - Ion Diaconu ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Reluarea acestei lucrari dupa ce, sub forma de teza de doctorat, a fost sustinuta acum 50 de ani la Universitatea din Geneva si apoi publicata in limba romana in 1977 la Editura Academiei, a fost si ramane o provocare pentru autor. Pentru ca in aceasta jumatate de secol au intervenit dezvoltari substantiale in dreptul international, au fost adoptate numeroase noi tratate internationale si s-a marit considerabil numarul normelor acceptate de comunitatea internationala a statelor ca fiind imperative, iar procesul de codificare si dezvoltare progresiva a dreptului international a continuat. Comisia de drept international a ONU a reluat din nou, dupa 50 de ani, sub toate aspectele, tema normelor imperative si a adoptat concluzii care ofera temei de reflectie si de comparatie. Autorul si-a asumat riscul de a-si vedea lucrarea din 1971 anihilata de evolutia dreptului international si de a expune la critici pe profesorii Universitatii din Geneva care i-au dat girul si au aprobat sustinerea tezei de doctorat. Din fericire, evolutia dreptului international, retinuta in cea mai mare parte in rapoartele si concluziile recente ale Comisiei de drept international, in urma noii examinari a temei Normele imperative in dreptul international , arata ca principalele orientari si structura de ansamblu a lucrarii sunt de actualitate. Au fost adaugate, desigur, noi capitole si sectiuni privind Normele imperative si raspunderea internationala a statelor, Proceduri pentru reglementarea diferendelor si Efecte asupra actelor unilaterale ale statelor, asupra rezolutiilor Consiliului de Securitate al ONU si in dreptul penal international.
Acorda un calificativ