Drumul celor putini. Amintirile unui pilot de vanatoare iesit din incercuirea de la Stalingrad Tudor Greceanu (1917-1994) a fost unul dintre asii aviatiei romane de vanatoare din cel de-al Doilea Razboi Mondial, avand la activ peste 6.000 de ore de zbor pe timp de razboi, realizate in 1.000 de misiuni de lupta, atat in Est, cat si in Vest, si zeci de victorii aeriene pentru care a fost rasplatit cu numeroase ordine si decoratii devenind si Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” clasa a III-a. Arestat de comunisti, a reusit o spectaculoasa evadare de la Aiud. Volumul spune povestea unui pilot de vanatoare care si-a inceputul ascensiunea putin inainte de debutul conflagratiei, a participat la nenumarate lupte aeriene dintre care cele mai dramatice episoade s-au petrecut in timpul bataliei de la Stalingrad, apoi a trecut prin infernul inchisorilor comuniste si prin amputarea picioarelor din cauza torturilor suferite acolo, lasand in ultimii ani ai vietii pretioase amintiri despre toate acestea. O parte dintre capitole au fost scrise de Tudor Greceanu insusi, celelalte constituindu-se din interviuri acordate de autor. Fiecaruia ii este frica de ceva. Unii sunt victimele propriului refuz al fricii, al propriului curaj, care este o vesnica lupta psihologica intre ceea ce suntem si ceea ce am putea deveni sub imboldul fricii. In luptele cu rusii, unde am fost mereu in inferioritate numerica, doi contra douazeci, actionam mai putin sub imboldul fricii, pentru ca aveam superioritatea avionului, ceea ce nu s-a intamplat cu americanii, cand superioritatea numerica era de 1 la 30-40 si nu mai aveam superioritatea aparatelor. Atunci recunosc ca de multe ori trebuia sa ne invingem frica. Odata am fost doborat: la o altitudine de 11.000 de metri, un proiectil exploziv m-a lasat fara instalatia de oxigen. […] Mi-am pierdut cunostinta. Nu stiu ce s-a intamplat. Presupun ca am avut un moment de revenire cand m-am apropiat de sol. Avionul a fost gasit pus pe burta, or, a pune un Messerschmitt pe burta nu e o treaba usoara. – Tudor Greceanu
Scrie parerea ta
Drumul celor putini - Tudor Greceanu
Ai cumparat produsul Drumul celor putini - Tudor Greceanu ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ