Pentru cititorii care cunosc scrierile mele destinate publicului larg - vreo douasprezece carti, intre care Cina Mielului - aceasta carte va parea ca se indeparteaza de ele. Pentru savantii care stiu scrierile mele academice - in Catholic Biblical Quarterly, Journal of Biblical Literature si altele asemanatoare - aceasta carte va parea ca se indeparteaza de ele. Litera si spirit nu este nici o lucrare academica de exegeza, nici o abordare a unor teme biblice si doctrinare destinata publicului larg si neavizat. Litera si spirit este prima carte pe care am scris-o pentru ambele categorii de public. Am scris-o pentru cei care carora cartile mele de popularizare le-au starnit interesul si sunt gata sa-si aprofundeze studiul. Dar am scris-o mai cu seama pentru colegii si pentru studentii mei alaturi de care explorez, de aproape trei decenii, relatia intre Scriptura si liturghie.- Scott Hahn Cartea lui Scott Hahn, Litera si spirit , este o cercetare minutioasa a felului in care Scripturile prind viata si se dezvaluie deplin cand sunt proclamate in adunarea liturgica a bisericii credincioase. Asa cum precizeaza lapidar autorul, Scriptura este despre si pentru liturghie. Toti cei care studiaza Scriptura si mediteaza asupra ei trebuie sa afle - sau sa li se reaminteasca - ideea fundamentala a acestei carti: anume comunitatea ce aduce cult lui Dumnezeu a creat aceste texte si in comunitatea aducand cult isi afla ele sensul deplin. In aceasta carte gasiti argumentarea acestei afirmatii si analiza consecintelor sale in privinta interpretarii biblice. Sunt explicati termeni teologici, sunt explorate concepte teologice importante, se discuta practici liturgice care alcatuiesc acest intreg univers biblico-liturgic. Acestea fiind spuse, desigur ca Scriptura provine si din felul in care comunitatea a trait experienta legamantului cu Dumnezeu, iar ea face inteligibil sensul vietii noastre de fiecare zi, cu suferintele si bucuriile sale.- Jeremy Driscoll , O.S.B. Aceasta carte importanta incalca, din fericire, granitele statornicite intamplator in domeniul teologiei. Ea se ocupa simultan de Biblie si de liturghie, de istoria legamantului, de mistagogie si escatologie. Cu alte cuvinte, este o carte despre conexiuni. Studiaza amanuntit legatura intre credincios si Biblie, intre Biblie si liturghie si intre liturghie si economia divina. Numele acestei conexiuni teologice este "legamant", iar Scott Hahn demonstreaza ca legamantului lui Dumnezeu ne include si pe noi, cei de astazi. Scriind aceasta sinteza formidabila, Scott Hahn se dovedeste a fi un ganditor multilateral, capabil sa puna la dispozitia specialistilor si a profanilor deopotriva cele mai recente cunostinte din multiple domenii de cercetare. Hahn propune cititorilor o legatura vie intre Scriptura si liturghie cu scopul de a-i include pe credinciosi intr-o participare deplina, activa si constienta la istoria mantuirii. Calea de patrundere in misterul lui Dumnezeu este liturghia mistica. Afirmand aceasta, el nu se bazeaza pe idei preconcepute si trecatoare, ci este ferm ancorat in traditie, ceea ce ne scuteste si de conservatorismul rigid si de inovatiile eronate. Contributia sa semnificativa este de a ne invita din nou sa aducem laolalta istoria mantuirii, textul sacru si ritualul crestin pentru ca litera Bibliei sa lucreze ca spirit in inima misterului liturgic. - David F. Fagerberg, Universitatea Notre Dame Traducere din limba engleza de Ana-Maria Botnaru.
Scrie parerea ta
Litera si Spirit. Liturghia - de la textul scris la Cuvantul viu - Scott Hahn
Ai cumparat produsul Litera si Spirit. Liturghia - de la textul scris la Cuvantul viu - Scott Hahn ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ