Volumul de fata este continuarea celui aparut in 2017, cu titlul 77 de editoriale, ba chiar se poate spune ca face parte dintr-o serie mai larga de carti "marturisitoare", serie ce include cele trei volume Vedere de pe Dealul Olarilor si, alte trei, La curtea lui Urmuz. Toate aceste volume cuprind articole care pot fi considerate si "de atitudine", aparute in periodice argesene, exprimand pozitia autorului vizavi de probleme ale lumii de azi, plecand de la "lumea in mic" a orasului Curtea de Arges si ajungand pana la probleme globale, unele de mare importanta si profunzime, legate de umanitate, la modul cel mai general. Evident, sunt puncte de vedere personale, asumate ca atare, de tip traditional, crestin, nationalist (unul cuviincios, vorba lui P. Tutea), identitar romanesc, asadar in raspar cu «fibrilatia» progresist-neomarxista care a cuprins lumea. De-asta spun ca fiecare dintre aceste carti, cu atat mai mult ansamblul lor, este marturisitoare, da seama de pozitionarea autorului, il cuprind si reprezinta, ba chiar incearca sa transmita cititorului, daca nu direct aceasta pozitionare, macar argumente care sa-i deschida apetitul critic, spre a intelege, a chestiona, a recepta lucid zgomotul care-l inconjoara, derutant totdeauna si manipulant de prea multe ori. - Gheorghe Paun.
Scrie parerea ta
Alte 77 de editoriale - Gheorghe Paun
Ai cumparat produsul Alte 77 de editoriale - Gheorghe Paun ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Volumul de fata este continuarea celui aparut in 2017, cu titlul 77 de editoriale, ba chiar se poate spune ca face parte dintr-o serie mai larga de carti "marturisitoare", serie ce include cele trei volume Vedere de pe Dealul Olarilor si, alte trei, La curtea lui Urmuz. Toate aceste volume cuprind articole care pot fi considerate si "de atitudine", aparute in periodice argesene, exprimand pozitia autorului vizavi de probleme ale lumii de azi, plecand de la "lumea in mic" a orasului Curtea de Arges si ajungand pana la probleme globale, unele de mare importanta si profunzime, legate de umanitate, la modul cel mai general. Evident, sunt puncte de vedere personale, asumate ca atare, de tip traditional, crestin, nationalist (unul cuviincios, vorba lui P. Tutea), identitar romanesc, asadar in raspar cu «fibrilatia» progresist-neomarxista care a cuprins lumea. De-asta spun ca fiecare dintre aceste carti, cu atat mai mult ansamblul lor, este marturisitoare, da seama de pozitionarea autorului, il cuprind si reprezinta, ba chiar incearca sa transmita cititorului, daca nu direct aceasta pozitionare, macar argumente care sa-i deschida apetitul critic, spre a intelege, a chestiona, a recepta lucid zgomotul care-l inconjoara, derutant totdeauna si manipulant de prea multe ori. - Gheorghe Paun.
Acorda un calificativ