Clarificarea conceptual-juridica a notiunilor esentiale, a mecanismelor si a institutiilor juridice care stau la baza oricarei reglementari reprezinta conditia sine qua non pentru a obtine o lege echilibrata, in primul rand apta sa reglementeze in mod echitabil realitatile socio-economice supuse legiferarii si care, mai apoi, trebuie sa si ofere actorilor implicati in implementarea acelei legi fundamentul logico-juridic capabil sa conduca catre solutii cat mai juste si coerente, pe toata aria de aplicare a legii. Aceasta este concluzia la care ajunge si autorul cartii de fata, domnul Dan Dascalu, dupa o indelungata cariera in avocatura de nivel inalt, dar si dupa serioase incursiuni stiintifice pe taramurile teoretice ale dreptului, cu precadere, ale dreptului fiscal. (...) ori de cate ori un raspuns la o problema practica este dificil sau imposibil de dat pentru ca legea nu ofera suficiente elemente de ghidare in continutul sau, trebuie sa avem posibilitatea de a ne intoarce la concepte juridice si principii generale, iar cum in materia fiscala, (...) asemenea elemente sunt rareori abordate la nivel de detaliu, in special prin raportare la doctrina aferenta sursei legislative a legii fiscale generale romane (...), am considerat necesara si, speram, utila o prezentare detaliata a acestora. Aceasta nevoie cronica de clarificare conceptual-juridica a condus, in cele din urma, la aparitia acestui proiect inedit, dedicat marilor modificari si marilor ratari ale noului Cod de procedura fiscala. Prima parte a cartii, ce reprezinta volumul de fata, se concentreaza in mod special asupra perspectivei dreptului administrativ. Este identificata si analizata, de la bun inceput, problema fundamentala de conceptie juridica a Noului Cod: imposibilitatea alinierii sale cu Legea nr. 554/2004, date fiind originile diferite ale celor doua reglementari, adica, germana si, respectiv, franceza. Mai departe, sunt abordate si alte aspecte de drept administrativ esentiale ce privesc marile modificari si ratari conceptual-juridice ale Noului Cod abordate din aceasta perspectiva. Primele sunt notiuni uzuale ale contenciosului administrativ-fiscal, cum ar fi: obiectul principal al cererii de chemare in judecata, i.e. actul administrativ-fiscal sau decizia de solutionare a contestatiei; actiunea in daune vs. actiunea in dobanzi, exceptia de nelegalitate; tacerea Administratiei in solutionarea cererilor, inclusiv a contestatiilor, precum si modul de sanctionare a acesteia in contenciosul administrativ-fiscal; refuzul explicit de satisfacere a drepturilor si intereselor legitime la cerere sau din oficiu, cu particularitatile pe care le aduce Noul Cod, prin raportare la definitia actului administrativ-fiscal, analizata dintr-o perspectiva comparativa cu cea a legislatiei germane, prin raportare la doctrina de drept fiscal aferenta acesteia). Urmeaza apoi notiuni juridice - pe care le putem considera - incidentale sau complementare contenciosului administrativ-fiscal (i.e. pe de o parte, nulitatea si inexistenta actului administrativ-fiscal si, pe de alta parte, retragerea si revocarea acestuia), pe care, din pacate, reglementarea noastra fie nu le-a abordat deloc, fie, incercand sa o faca, neavand aportul doctrinar necesar - fundamentat pe sursele de documentare si legislative germane de unde Codul s-a inspirat la origini -, nu a avut nici o sansa de a ajunge la o reglementare adecvata, care sa corespunda menirii ce le trebuie conferita (e.g., decizia de reexaminare a deciziei de solutionare a contestatiei). Acest volum face parte dintr-un proiect de mare anvergura, preconizat a cuprinde o trilogie a marilor modificari si a marilor ratari conceptual-juridice ale Codului de procedura fiscala abordate intr-o maniera interdisciplinara; ea debuteaza cu aceasta perspectiva a dreptului administrativ, fiind continuata apoi cu perspectiva dreptului civil (ce va include elemente ce ar putea constitui reperele unei teorii generale a obligatiei fiscale), pentru a fi incheiata cu perspectiva (fiscal-)procedurala, in care vor fi evidentiate toate celelalte asemenea mari modificari si mari ratari ale Noului Cod ce privesc diferitele proceduri de administrare fiscala reglementate de acesta. Finalmente, fata de crezul exprimat in toate lucrarile si luarile publice de pozitie asupra acestor subiecte, trebuie sa le multumim si de aceasta data anticipat celor care, citind (si) aceasta lucrare, vor formula comentarii si observatii argumentate la adresa sa, intrucat doar prin dialog si dezbateri tehnice permanente poate sa progreseze domeniul in care activam, o nazuinta care ar trebui sa profite tuturor celor care, intr-un fel sau altul, sunt implicati in acest domeniu (contribuabili, profesionisti ai dreptului sau ai economiei, in exercitiu ori in devenire etc.). Din aceste motive, putem spune ca aceasta lucrare se adreseaza tuturor acelora care (inca mai) cred ca inainte de a scrie - nu doar carti, articole, prezentari pentru conferinte sau cursuri academice, ci si diferite cereri in procedurile administrative si judiciare, articole de legi si propuneri legislative, hotarari judecatoresti ale oricarei instante din Romania chemate sa dezlege probleme de drept fiscal national sau european, inclusiv din perspectiva respectarii Constitutiei etc. - este esential sa citesti (avand in vedere aici nu doar textele legii, ci si materialele doctrinare din Romania si, dupa caz, din strainatate) pentru a putea intelege si comunica in mod adecvat in limbajul juridic. - Dan Dascalu
Scrie parerea ta
Marile modificari si marile ratari ale Noului Cod de procedura fiscala Vol.1: Perspectiva dreptului administrativ - Dan Dascalu
Ai cumparat produsul Marile modificari si marile ratari ale Noului Cod de procedura fiscala Vol.1: Perspectiva dreptului administrativ - Dan Dascalu ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ