In mijlocul crizelor succesive ale vremurilor noastre multi cred ca Dumnezeu ne-a parasit. Dar oare asa e? Nicidecum! Si asta ne-o arata destui oameni care au reusit sa auda glasul lui Dumnezeu, sa-I dea ascultare si sa-si schimbe decisiv viata. Istorisirile din volumul Asa cum ne vorbeste Dumnezeu nu sunt altceva decat spovedaniile unor oameni care s-au straduit din rasputeri sa raspunda invitatiei primite din partea Insusi Dumnezeului Treimic - singurul Dumnezeu adevarat. Neindoielnic, marturiile acestor oameni alesi se vor arata ziditoare de suflet si vor aduce mult folos duhovnicesc cititorilor cu inima pregatita sa primeasca binecuvantarea Domnului! "Binecuvantati", zic monahii in locul oricarui alt salut. "Domnul" e raspunsul cuvenit. Altfel spus, Logosul, Cuvantul lui Dumnezeu si Dumnezeul si Mantuitorul nostru sa te binecuvanteze si sa vina intre noi! Si cand Preadulcele Iisus Hristos vine in mijlocul a doi oameni, atunci isi fac loc in sufletele lor iubirea, pacea, smerenia, mila. Sa va amintiti ca binecuvantarea Domnului este aceea care te duce in Rai. Ca sa fim binecuvantati suntem datori sa invatam a cultiva si a trai neintrerupt binecuvantarea lui Dumnezeu.
Scrie parerea ta
Asa cum ne vorbeste Dumnezeu - Dionysios A. Makris
Ai cumparat produsul Asa cum ne vorbeste Dumnezeu - Dionysios A. Makris ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
In mijlocul crizelor succesive ale vremurilor noastre multi cred ca Dumnezeu ne-a parasit. Dar oare asa e? Nicidecum! Si asta ne-o arata destui oameni care au reusit sa auda glasul lui Dumnezeu, sa-I dea ascultare si sa-si schimbe decisiv viata. Istorisirile din volumul Asa cum ne vorbeste Dumnezeu nu sunt altceva decat spovedaniile unor oameni care s-au straduit din rasputeri sa raspunda invitatiei primite din partea Insusi Dumnezeului Treimic - singurul Dumnezeu adevarat. Neindoielnic, marturiile acestor oameni alesi se vor arata ziditoare de suflet si vor aduce mult folos duhovnicesc cititorilor cu inima pregatita sa primeasca binecuvantarea Domnului! "Binecuvantati", zic monahii in locul oricarui alt salut. "Domnul" e raspunsul cuvenit. Altfel spus, Logosul, Cuvantul lui Dumnezeu si Dumnezeul si Mantuitorul nostru sa te binecuvanteze si sa vina intre noi! Si cand Preadulcele Iisus Hristos vine in mijlocul a doi oameni, atunci isi fac loc in sufletele lor iubirea, pacea, smerenia, mila. Sa va amintiti ca binecuvantarea Domnului este aceea care te duce in Rai. Ca sa fim binecuvantati suntem datori sa invatam a cultiva si a trai neintrerupt binecuvantarea lui Dumnezeu.
Acorda un calificativ