Departamentul Cabinetul Numismatic si Tezaur Istoric din cadrul Muzeului National de Istorie a Romaniei este gestionarul unui bogat fond de ordine, decoratii si medalii romanesti si straine, multe din ele fiind adevarate raritati nu numai pe plan national, dar si pe plan international. Fondul faleristic al Muzeului National de Istorie a Romaniei provine atat din transferuri de la diferite institutii, cat si din achizitii si din donatii, acumulate de-a lungul celor aproape 40 de ani de existenta, fie sub forma unor piese izolate, fie prin colectii deja constituite. Multe din piesele care compun colectia noastra au apartinut unor personalitati ce au marcat istoria nationala: domnitorul Alexandru Ioan Cuza, regii Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea si Mihai I, regina Maria; diplomatii Nicolae Titulescu, Ion Petrescu-Comnen, Savel Radulescu, Dimitrie I. Ghica; maresalii Ion Averescu, Constantin Prezan, Ion Antonescu; generalii stefanescu Amza, Constantin Dragalina, Constantin Damaceanu, Costin Ionascu, V. Athanasiu, Gavril Marinescu (prefectul Politiei Capitalei), comandor Dorin Iacomi, maior Eduard Hubsch – (seful muzicii militare a Armatei in vremea lui Carol I); savantul Constantin Ioan Istrati; primarul Capitalei Eracle Nicolae. In afara ordinelor conferite reginei Maria sunt prezentate in acest volum ordine conferite altor doua doamne: doamna Petrescu-Comnen si doamna de onoare Colette Lahovary-Plagino. Unele dintre ordinele prezentate sunt raritati faleristice – Ordinul Suprem al Orhideei Inflorite (Imperiul Manciurian), Vulturul Negru (Albania), Tigrul Dungat (China); colanele Ordinelor Annunziata (Italia), Sfantul Andrei (Rusia), Turnul si Spada (Portugalia), Ordinul Suprem al Crizantemei (Japonia), Sfantul Alexandru (Bulgaria); Ordinul britanic al Jartierei sau Ordinul Sfantul Sava cu diamante (Serbia) s.a. Din cauza lucrarilor de consolidare si restaurare a cladirii incepute in anul 2002 si nefinalizate pana azi, Muzeul National de Istorie a Romaniei nu are, in prezent, un spatiu special in care sa expuna permanent ordinele si decoratiile. In cursul anilor 2009 si 2010, au fost expuse in mici expozitii, in ciclul „Onoarea Natiunilor”, in spatiul din incinta Tezaurului Istoric, cele mai reprezentative, spectaculoase si rare ordine din patrimoniul nostru. Cateva cataloage au insotit aceste expozitii temporare, iar succesul de care s-au bucurat, dovada a interesului publicului contemporan pentru aceste marci de onoare, ne-a determinat sa intocmim un catalog mai detaliat. Volumul prezinta ordine si decoratii din 50 de state, precum si ale unor entitati de sine statatoare – Patriarhia Ortodoxa de Ierusalim si Ordinul Suveran de Malta (expuse in ordine alfabetica, iar in cadrul fiecarei tari, ele sunt descrise in ordine cronologica). Lucrarea de fata este o incercare inedita, deoarece se adreseaza in egala masura specialistilor, colectionarilor sau persoanelor dornice sa cunoasca parcursul acestor simboluri ale excelentei, dintre care unele au o istorie multiseculara – Ordinul Suveran de Malta, Ordinul Sfantului Mormant, Ordinul Annunziata, Ordinul Sfantul Mauriciu si Lazar, Ordinul Jartierei. Pentru o cat mai completa informatie s-au prezentat pe scurt istoricul ordinului, fondatorul, principalele etape ale evolutiei, modificarile survenite in statute, iar acolo unde a fost posibil, au fost infatisate si descrise toate gradele ordinului. In felul acesta, colectionarii incepatori sau cei interesati pot identifica si data mai usor piesele din propriile colectii sau pe cele cu care vin in contact. La fiecare piesa prezentata este mentionat posesorul – acolo unde exista date sigure, informatiile fiind depistate nu numai odata cu achizitionarea pieselor, ci si prin cercetarea unor lucrari de istorie, a arhivelor personale sau de institutii, a revistelor, a cataloagelor de licitatii si a tablourilor. In introducere s-a incercat o minima prezentare a marcilor de onoare de-a lungul timpului, de la aparitia Ordinelor cavaleresti si a Ordinelor de merit, pana astazi, precum si cateva caracteristici ale domeniului faleristicii. Anexele de la sfarsitul volumului cuprind informatii despre panglicile ordinelor (care pot ajuta la identificarea decoratiei sau a gradului), despre clasele sau gradele prezentate, despre personalitatile care au primit ordinele prezentate la fiecare tara, iar in final sunt descrise pe scurt cateva colectii din Muzeul National de Istorie a Romaniei ale caror piese apar in lucrare. Ilustratia completeaza descrierile din text prin redarea portretelor fondatorilor ordinelor si a gradelor lor, iar acolo unde s-a putut, si a costumelor. Autorii spera ca acest prim volum sa devina un instrument de lucru util pentru colectionari si pentru specialisti si sa puna in circuitul stiintific de profil colectia faleristica a Muzeului National de Istorie a Romaniei, despre existenta careia nu se stia prea mult sau despre care informatiile erau inexacte. Volumul va fi urmat de altele, care vor prezenta colectia de ordine si medalii romanesti, precum si o alta colectie, cu numeroase ordine straine. dr. Ernest Oberlander-Tarnoveanu, director general Muzeul National de Istorie a Romaniei
Scrie parerea ta
Onoarea natiunilor. Ordine si decoratii din patrimoniul Muzeului National De Istorie vol. 1
Ai cumparat produsul Onoarea natiunilor. Ordine si decoratii din patrimoniul Muzeului National De Istorie vol. 1 ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ