Ajuta-ma sa-mi amintesc - L.M. Aria

Ai cumparat produsul Ajuta-ma sa-mi amintesc - L.M. Aria ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Becca se trezeste in sanatoriul administrat de doctorul Max. Fara trecut, gaseste refugiu in acesta si ii incredinteaza fiecare farama de amintire pe care o poate gasi. Descopera treptat ca lucrurile nu sunt ceea ce par a fi si numai pastrandu-si mintea intreaga se poate salva. Romanul de debut al autoarei L.M. Aria iti va fura noptile si te va tine in suspans pana la aflarea adevarului. Simteam cum o mana imi zguduia corpul in toate directiile, iar cineva striga la mine neincetat. Nu reuseam sa deslusesc cuvintele, insa in tonul vocii ei se simtea panica. - Becca! Trezeste-te! Am deschis pleoapele si am vazut ca prin vis, fata rosie a mamei. Ochii bulbucati parca ii ieseau din orbite, iar gura schimonosita striga la mine, in speranta ca ma voi trezi. Nu visam! - Haide, ridica-te! Trebuie sa iesim din casa asta. Nu intelegeam ce se intampla. Corpul imi dormea inca, iar ea se agita in jurul meu, aruncand in ghiozdan orice haina gasita pe jos sau pe pat si repetand sa ma scol. Mi-am indepartat patura de pe mine, l-am luat pe Felix in brate si am alergat pe scari in spatele ei. Era imbracata tot in pijamale, iar eu o urmam ca teleghidata, cu gura inclestata de spaima. Nu puteam scoate niciun sunet. - Asteapta-ma aici! Nu te misca de langa usa asta sub nicio forma. Iau cheile de la masina si ma intorc. Vocea ii era impunatoare. Simteam groaza furnicandu-mi sira spinarii, facandu-ma sa tremur din toate incheieturile. Nivelul de adrenalina probabil ca trecuse de limitele normale. Un zgomot puternic se auzi dinspre etajul superior. Era ca si cum cineva ar fi luat un scaun si l-ar fi trantit cu putere de dusumea. Am tresarit si m-am dat doi pasi inapoi, lipindu-ma cu spatele de tocul usii de la intrare. - Mama! In palmele transpirate simteam bataile inimii micutului Felix, ca tropaitul unui cal. M-am uitat in ochii lui mari si am prins curajul sa pornesc in cautarea ei. Usa de la bucatarie era intredeschisa. Am impins-o usor si am zarit-o pe mama turnand apa intr-o vaza cu flori. Nu am realizat cand prioritatile au deraiat. Parea foarte linistita, de parca toata nebunia aceea s-ar fi derulat doar in mintea mea. Pentru o clipa, incepusem sa ma tem si sa ma intreb daca nu cumva eu o luasem razna. Trebuia sa fie real.