Întregul episod mi-a amintit și de un adevăr fundamental, și anume că, pentru o dezvoltare armonioasă a creierului și pentru o siguranță de sine crescută, ceea ce au nevoie copiii este tocmai timp în care să comunice cu părinții lor. Comunicarea părinte-copil este temelia pe care copilul clădește alte relații sociale. În felul acesta el ajunge să se cunoască și să se înțeleagă pe sine și apoi pe cei din jur. Comunicarea se face în doi, deoarece presupune a oferi și a primi idei. Implică vorbire și ascultare, timp și atenție, înțelegere și respect. Sunt însă numeroase motivele - despre unele am discutat deja - pentru care părinților și copiilor le este din ce în ce mai greu să comunice. Volumul Rezilient ai cărui autori sunt Muniya Khanna și Philip Kendall prezintă părinților componentele intervenției Coping Cat, într-o abordare modernă și solid fundamentată științific. De ce am aștepta până când un tânăr de vârstă adultă se confruntă cu probleme de anxietate sau depresie? De ce nu am oferi un instrument de prevenție care să faciliteze dezvoltarea sănătății emoționale a copilului? Rezilient face exact ce trebuie: comunică, într-un stil accesibil, modalități prin care puteți atinge scopuri realiste în ceea ce-l privește pe copilul dumneavoastră. În această carte ușor de citit, veți învăța cum anume să abordați subiecte importante cu copilul dumneavoastră astfel încât el să-și dezvolte reziliența împotriva tuturor tipurilor de provocări emoționale și să deprindă abilități care îi vor fi utile toată viața. Toți părinții ar trebui să cunoască principiile descrise în acest manual. - David H. Barlow PhD, ABPP Traducere din limba engleză de Maria Alina Staicu.
Scrie parerea ta
Rezilient. Cum sa ne pregatim copiii pentru o lume plina de anxietati - Muniya S. Khanna, Philip C. Kendall
Ai cumparat produsul Rezilient. Cum sa ne pregatim copiii pentru o lume plina de anxietati - Muniya S. Khanna, Philip C. Kendall ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Întregul episod mi-a amintit și de un adevăr fundamental, și anume că, pentru o dezvoltare armonioasă a creierului și pentru o siguranță de sine crescută, ceea ce au nevoie copiii este tocmai timp în care să comunice cu părinții lor. Comunicarea părinte-copil este temelia pe care copilul clădește alte relații sociale. În felul acesta el ajunge să se cunoască și să se înțeleagă pe sine și apoi pe cei din jur. Comunicarea se face în doi, deoarece presupune a oferi și a primi idei. Implică vorbire și ascultare, timp și atenție, înțelegere și respect. Sunt însă numeroase motivele - despre unele am discutat deja - pentru care părinților și copiilor le este din ce în ce mai greu să comunice. Volumul Rezilient ai cărui autori sunt Muniya Khanna și Philip Kendall prezintă părinților componentele intervenției Coping Cat, într-o abordare modernă și solid fundamentată științific. De ce am aștepta până când un tânăr de vârstă adultă se confruntă cu probleme de anxietate sau depresie? De ce nu am oferi un instrument de prevenție care să faciliteze dezvoltarea sănătății emoționale a copilului? Rezilient face exact ce trebuie: comunică, într-un stil accesibil, modalități prin care puteți atinge scopuri realiste în ceea ce-l privește pe copilul dumneavoastră. În această carte ușor de citit, veți învăța cum anume să abordați subiecte importante cu copilul dumneavoastră astfel încât el să-și dezvolte reziliența împotriva tuturor tipurilor de provocări emoționale și să deprindă abilități care îi vor fi utile toată viața. Toți părinții ar trebui să cunoască principiile descrise în acest manual. - David H. Barlow PhD, ABPP Traducere din limba engleză de Maria Alina Staicu.
Acorda un calificativ