Pot să ţin deschisă ușa frigiderului ca să fac răcoare în bucătărie?Pot să fac apa să fiarbă prin simplă amestecare?De ce trece semnalul Wi Fi prin pereţii unei camere? Încăpere cu încăpere, Devis Bellucci îi conduce pe cei mici într-un tur ghidat al locuinței lor, plin de curiozități, informații utile și experimente practice. Autorul, cercetător și profesor la o universitate italiană, îi provoacă pe copii să privească dintr-o nouă perspectivă obiectele care-i înconjoară, dovedind că știința poate fi distractivă și captivantă, atunci când o faci din pasiune. De ce nu ia foc apa? este o introducere în științe precum chimia, fizica, științele naturii și nu numai, permițându-le celor mici să își manifeste curiozitatea, fără a se îndepărta de casă. Este așadar un ghid care nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui copil curios – mai ales atunci când volumul le explică inclusiv cum au fost confecționate paginile pe care le răsfoiesc. Oferă-i copilului șansa de a-și explora propria locuință și a vedea ce mecanisme complexe se ascund în spatele obiectelor pe care le folosește zilnic.Recenzii Sunt foarte încântată de această carte. I-am luat-o nepoțelei și am răsfoit-o puțin împreună. Se citește ușor și are multe informații despre obiectele pe care le cumpărăm, le băgăm în priză și apoi nu ne mai gândim la ele. Așa văd și copiii cum au fost gândite lucrurile. – Ioana Z. De îndată ce mi-a ajuns în mâini «De ce nu ia foc apa?», am început să o răsfoiesc și de fapt am reajuns să fiu un copil mic. Dar nu din cauza felului în care tratează răspunsurile la întrebări, dimpotrivă, ci pentru că în interior există o lume a cunoștințelor și a răspunsurilor punctuale pe care de obicei nimeni nu le știe sau nu are răbdarea să ni le dea – RocknRead.it Spre deosebire de alte cărți populare, este foarte bine scrisă, clară și nu e plictisitoare. Ar fi pentru copii, dar după părerea mea, este potrivită pentru toată lumea. Recomand! – Adela M
Scrie parerea ta
De ce nu ia foc apa?
Ai cumparat produsul De ce nu ia foc apa? ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ