Premiul revistei Observator cultural pentru Proză, ediția 2020 După ce, timp de decenii, s-a implicat în viața teatrală din România, impunîndu-se ca una dintre figurile de prim-plan ale domeniului, Alina Nelega revine la literatură cu un roman copleșitor. Contrar titlului (foarte subtil, de altfel), aici se derulează multe întîmplări care, adesea, te țin cu sufletul la gură, fiind menite să pună în evidență biografia accidentată a unei fete și, mai apoi, a unei tinere din Ardeal în întunecații ani ’80, aflată așadar într-o dictatură care invadează, fără scăpare, măruntele vieți și într-o societate patriarhală, în care aspirației feminine i se opune, întîi de toate, familia proprie, care trăiește încă în preistorie. Tocmai de aceea, feminitatea (în ipostaze diverse și sub aspecte variate, de la avînt la mutilare, cu dragostea, maternitatea și sexualitatea incluse) este tema dominantă a cărții. Desigur, mai există cîteva teme la fel de incitante, pe care cititorul le va descoperi în acest roman puternic și necruțător, pe care îl recomand cu căldură și cu încredere. (Sanda Cordoș
Scrie parerea ta
ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat
Ai cumparat produsul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Premiul revistei Observator cultural pentru Proză, ediția 2020 După ce, timp de decenii, s-a implicat în viața teatrală din România, impunîndu-se ca una dintre figurile de prim-plan ale domeniului, Alina Nelega revine la literatură cu un roman copleșitor. Contrar titlului (foarte subtil, de altfel), aici se derulează multe întîmplări care, adesea, te țin cu sufletul la gură, fiind menite să pună în evidență biografia accidentată a unei fete și, mai apoi, a unei tinere din Ardeal în întunecații ani ’80, aflată așadar într-o dictatură care invadează, fără scăpare, măruntele vieți și într-o societate patriarhală, în care aspirației feminine i se opune, întîi de toate, familia proprie, care trăiește încă în preistorie. Tocmai de aceea, feminitatea (în ipostaze diverse și sub aspecte variate, de la avînt la mutilare, cu dragostea, maternitatea și sexualitatea incluse) este tema dominantă a cărții. Desigur, mai există cîteva teme la fel de incitante, pe care cititorul le va descoperi în acest roman puternic și necruțător, pe care îl recomand cu căldură și cu încredere. (Sanda Cordoș
Acorda un calificativ