Gustul păcatului (resigilat)

Ai cumparat produsul Gustul păcatului (resigilat) ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Cauți cărți erotice de citit care să-ți aprindă imaginația? Gustul păcatului încheie cea mai iubită și controversată serie de cărți, Confesiunea unui preot, și te cucerește cu o poveste de sine stătătoare care poate fi citită independent. O poveste de dragoste atipică ce abundă în detalii fierbinți. În Gustul păcatului avem de-a face cu o poveste nouă, total neașteptată. Pregătește-te s-o pui pe lista cu cele mai bune cărți! În scenă intră fratele lui Tyler, Sean, care se îndrăgostește de Zenny, o tânără de-o frumusețe ce ar putea a isca un război. Zenny se pregătește să devină măicuță, iar înainte de a face asta trebuie să guste din toate plăcerile vieții, să știe ce lucruri minunate poate simți și face un trup. Descoperă în librăria online Bookzone o carte erotică, dar și o carte de dragoste cu întorsături de situație excepționale, ce evoluează de la pagină la pagină de la cele mai simple emoții până la cele mai complexe freamăte ale sufletului. Va trăi Sean cu mult curaj o poveste de dragoste atât de intensă? Gustul păcatului e o mărturisire de-o frumusețe aparte despre credință, dragoste, dorință, familie și sacrificiu. *** Sunt un păcătos cu zâmbet cu gropițe și păr perfect, și știu cum să fac păcatul divin.. O gală oarecare. Un amalgam de oameni bogați și un pahar de scotch băut în liniștea serii. Până apare EA. Într-o scânteiere de mătase roșie și o naivitate aproape viciată de trăsăturile ademenitoare. Să o privesc mă face să simt că mâna mea se află pe un voal care ascunde un mister plin de putere. Așa mă simțeam când priveam ferestrele cu vitralii ale bisericii mele. Așa simțeam față de Dumnezeu. Ce noapte plăcută, spune EL. Privirile li s-au încrucișat, un zbucium interior e pe cale să explodeze, iar legătura dintre cei doi se va transforma dintr-un experiment al îndoielii într-o explorare trupească și sufletească deopotrivă. *** Fragment Îmi beau scotch-ul rămas, las paharul pe o masă cu picior înalt și mă aventurez pe terasa acoperită cu iarbă. În fața mea, orașul urcă un deal, învăluit în lumini blânde; în spatele meu se află perdeaua ascetică de sticlă și oțel care îmi marchează regatul. Aici trăiesc, muncesc și mă joc. Aerul este plin de muzica văratică a cicadelor și de zgomote din trafic, iar eu îmi doresc, pentru o nenorocită de clipă, să îmi pot aminti cum era să pot asculta sunetele astea în pace. Cum era să privesc luminile fără să îmi amintesc neoanele din spital, bâzâitul monitoarelor sau mirosul de strugurel. Terasa pare destul de pustie, deși e încă devreme, iar eu sunt convins că toată crema societății va râde și se va împletici încoace, imediat ce se iau farfuriile pentru desert. Oricare ar fi motivul, mă bucur de momentul de singurătate, înainte să mă îndrept înapoi spre turul meu triumfal, și mai trag în piept o ultimă gură de aer cu miros de iarbă, înainte să intru. Atunci, o văd. De fapt, văd întâi rochia: o scânteiere de mătase roșie, înfiorată, un tiv care dansează în brațele brizei. Îmi pare o capă roșie fluturată în fața unui taur; în câteva secunde, redevin Sean Bell, cu tur triumfal cu tot, și schimb direcția, urmând scânteierea seducătoare a mătăsii roșii până când găsesc femeia căreia îi aparține. Ea privește în direcția opusă sticlei și amalgamului de oameni bogați de dincolo de ea, sprijinindu-se de unul dintre cablurile masive care ancorează vârful clădirii de terasă. Briza se joacă în mătasea care-i îmbrățișează trupul, înfoindu-i partea de jos a fustei și trasând contururile ademenitoare ale taliei și șoldurilor ei. Luminile orașului i se reflectă pe pielea maronie a brațelor și spatelui expuse. Urmăresc din priviri curbatura spinării sale, până acolo unde rochia i se mulează pe fund, și înapoi sus, spre aripile delicate ale omoplaților ei, intersectate de bretele roșii, fine. Se întoarce când îmi aude pașii. Aproape că mă opresc, pentru că nu e doar frumoasă, ci e și tânără. Nu la limita legii, dar pare studentă. Cu siguranță prea tânără pentru un tip de 36 de ani. Și totuși, nu mă pot opri. Îmi aleg un punct în care să mă sprijin de cablul gros de ancorare de lângă ea și îmi vâr mâinile în buzunare, iar când o privesc, chipurile noastre sunt luminate de auriul care se revarsă dinspre gală. Ochii i se măresc când mă privește, iar buzele i se despart ușor, de parcă ar fi șocată de fața mea, de parcă nu i-ar veni să creadă ce vede. Dar renunț repede la idee. Mai degrabă nu îi vine să creadă cât de superb e părul meu. Doar dacă nu am mâncare pe față... sau ceva asemănător? Îmi trec o mână peste gură, pe furiș, să mă asigur, iar ochii ei urmăresc mișcarea cu o lăcomie care îmi aprinde un foc mocnit în vintre. În lumina potrivită, îi văd bine fața, în sfârșit. Nu e doar frumoasă. Este incredibilă, uluitoare. Are genul de frumusețe care inspiră cântece, tablouri, iscă războaie. Chipul ei este un oval delicat, compus din pomeți înalți și ochi mari, căprui, un nas ușor cârn, cu un piercing care scânteiază într-o parte, și o gură de la care nu îmi pot lua och