Rezolvările testelor-grilă de limba română pot fi descărcate de la secţiunea Pagini interior. Lucrarea se adresează absolvenţilor de liceu care doresc să susţină examen de admitere la Academia de Poliţie, la şcolile postliceale de agenţi de poliţie şi de subofiţeri jandarmi, la unele facultăţi de drept, de relaţii publice şi comunicare sau la unele facultăţi ale Academiei Forţelor Terestre. Conţinutul acestei lucrări este structurat în trei părţi: prima parte cuprinde teste realizate în funcţie de nivelurile limbii (fonetică, vocabular, morfologie, sintaxa propoziţie şi a frazei), partea a doua conţine teste date la Academia de Poliţie şi teste date la şcolile de agenţi şi de subofiţeri în perioada 1999-2003, respectiv 2000-2005, neincluse, în general, în alte auxiliare didactice, iar partea a treia este formată din teste realizate de autori. Majoritatea testelor sunt însoţite de soluţii şi de explicaţiile necesare pentru înţelegerea acestora. Noutatea acestei lucrări, faţă de altele similare, este dată de prezenţa unor teste neîntâlnite în auxiliarele deja existente pe piaţă şi de rezolvările acestora. Testele concepute de autori sunt structurate modular, în jurul unui enunţ figurând mai multe întrebări care vizează diverse aspecte ale limbii
Scrie parerea ta
LIMBA ROMÂNĂ. TESTE-GRILĂ pentru admiterea la Academia de Poliție și la școlile postliceale de poliție și jandarmi (resigilat)
Ai cumparat produsul LIMBA ROMÂNĂ. TESTE-GRILĂ pentru admiterea la Academia de Poliție și la școlile postliceale de poliție și jandarmi (resigilat) ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Rezolvările testelor-grilă de limba română pot fi descărcate de la secţiunea Pagini interior. Lucrarea se adresează absolvenţilor de liceu care doresc să susţină examen de admitere la Academia de Poliţie, la şcolile postliceale de agenţi de poliţie şi de subofiţeri jandarmi, la unele facultăţi de drept, de relaţii publice şi comunicare sau la unele facultăţi ale Academiei Forţelor Terestre. Conţinutul acestei lucrări este structurat în trei părţi: prima parte cuprinde teste realizate în funcţie de nivelurile limbii (fonetică, vocabular, morfologie, sintaxa propoziţie şi a frazei), partea a doua conţine teste date la Academia de Poliţie şi teste date la şcolile de agenţi şi de subofiţeri în perioada 1999-2003, respectiv 2000-2005, neincluse, în general, în alte auxiliare didactice, iar partea a treia este formată din teste realizate de autori. Majoritatea testelor sunt însoţite de soluţii şi de explicaţiile necesare pentru înţelegerea acestora. Noutatea acestei lucrări, faţă de altele similare, este dată de prezenţa unor teste neîntâlnite în auxiliarele deja existente pe piaţă şi de rezolvările acestora. Testele concepute de autori sunt structurate modular, în jurul unui enunţ figurând mai multe întrebări care vizează diverse aspecte ale limbii
Acorda un calificativ