Poate fi refulată religiozitatea? Poate fi ascunsă de Eul conștient? Dimensiunii pulsionale a inconștientului Viktor E. Frankl îi adaugă dimensiunea spirituală, conștiința morală. Dumnezeul neștiut are la bază o conferință pe care a susținut-o în fața unui grup restrâns de persoane, la puțin timp după Al Doilea Război Mondial, căreia i s-au adăugat câteva materiale relevante pentru temele esențiale aduse în discuție – relația dintre psihoterapie și teologie. Sunt abordate aici și unele chestiuni legate de tehnica logoterapiei, interpretarea viselor, conceptualizarea voinței de sens , precum și de problema sentimentului lipsei de sens, aspect devenit tot mai predominant în prezent. Cititorul interesat de psihologia înălțimilor care se concentrează pe acest fenomen atât de specific omului, nevoia de sens, îl va putea urmări pe Frankl în demersul său terapeutic de a ajuta pacienții să descopere sensul și să transforme durerea și suferința într-un lucru pozitiv.Viktor E. Frankl a fost profesor de psihiatrie la Universitatea din Viena. Pornind de la experiența de trei ani de detenție în lagărele de concentrare naziste, printre care Auschwitz și Dachau, a fondat logoterapia, o metodă de tratament bazată pe motivația omului de a găsi un sens în viața sa. Dintre cărțile lui, la Editura Trei a fost publicată Voința de sens. Fundamente și aplicații ale logoterapiei.Faptul că religiozitatea poate fi refulată , ascunsă de Eul conștient, nu constituie o surpriză, dacă ținem cont de cele spuse mai sus cu privire la caracterul cu adevărat intim al religiozității autentice. Însă nu e surprinzător nici faptul că în mod ocazional dăm peste motive clar religioase în visele unor persoane nereligioase, întrucât am văzut faptul că, din motive profunde și esențiale, nu există doar un libido inconștient sau refulat, ci și o religio inconștientă sau refulată.Viktor E. Frank
Scrie parerea ta
Dumnezeul neștiut. Psihoterapie și religie
Ai cumparat produsul Dumnezeul neștiut. Psihoterapie și religie ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ