În această nouă carte, psihoterapeutul și autorul Gáspár György scrie: Când percepem realitatea din perspectiva sinelui separat, suntem înclinați să căutăm ceea ce ne deosebește de ceilalți. Acest tip de căutare ne face să trăim doar anticipare negativă și suferință, pentru că ajunge să cimenteze tot mai puternic sentimentul de însingurare. Dacă ne schimbăm lentila și privim viața prin paradigma relațională – căutând conexiunea –, avem posibilitatea să redescoperim armonia și să trăim starea relațională de bine. Pe parcursul ultimelor două decenii, Gáspár György și-a dedicat cea mai mare parte din viața profesională explorării modalităților în care relațiile influențează calitatea și durata vieții umane. Aceasta este prima dintre lucrările sale în care prezintă paradigma relațională în detaliu, integrând, de asemenea, noțiuni din fizica cuantică, neuroștiințe și spiritualitate.Gáspár spune: Mi-am dorit să scriu o carte care să ne inspire pe toți cei care credem în puterea relațiilor. Care să ne reamintească, atunci când ne este cel mai greu, că suntem la fel de interconectați ca picăturile de apă dintr-un ocean și că întregul este mai mare decât suma părților. În volumul Când conflictul are sens, Gáspár György ne invită să explorăm atlasul conexiunilor interpersonale, arătându-ne că relațiile umane respectă principiul conectării – deconectării – și al reconectării. Pe măsură ce ne introduce în paradigma relațională, autorul deschide noi portaluri spre cunoaștere, încurajându-ne să privim conflictele și conversațiile dificile dintr-o nouă perspectivă. Nu este o carte oarecare de psihologie, poate că nici nu este atât de mult despre psihologie, pe cât este despre o nouă direcție de cercetare numită relațiologie – știința relațiilor interumane. Uneori, visurile sunt la fel de adânc înrădăcinate în noi ca traumele sau rănile sufletești de mult uitate. Gáspár György este un psihoterapeut relațional care se adresează celor interesați de domeniul relațiilor umane scriind o carte temeinic documentată, cu bogate incursiuni în cercetarea psihologică și cea a științelor conexe evoluând într-un progres amețitor de rapid. — dr. Aurora Liiceanu, cercetător senior în cadrul Institutului de Filosofie și Psihologie Constantin Rădulescu-Motru și autoarea mai multor cărți, cea mai recentă fiind Inconfortabil O carte seducătoare, o carte profundă, de mare originalitate, care nu va lăsa niciun cititor nerăsplătit la finalul ei. — dr. Ciprian Mihali, conferențiar universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie, UBB, autorul cărții Om precar, om suveran Gáspár ne oferă aici un ghid de conversație care face lumină și ne poate arăta calea spre dinamici conștiente și împlinitoare, pentru aceia dintre noi ce au curajul să privească, să descifreze și apoi să lucreze cu disciplină la relațiile lor. — dr. Adela Moldovan, vicepreședinta Academiei de Terapie Imago din România și autoarea cărții Față în față cu furia O carte excepțională care îmbină într-un mod armonios psihologia relațiilor umane cu partea nevăzută a vieții, și anume cu acea energie și informație invizibilă, dar foarte consistentă. — dr. Niculina Gheorghiță, fondatoare Holisterapia, terapeută și supervizoare imago, autoarea cărții Credințele noastre creează realitatea noastră Cu ceva ani în urmă, relația mea de atunci era în fază terminală. După 20 de ani, mă hrăneam cu umbra a ceea ce a fost odată o relație pe care eu o am crezut-o absolutul. Certuri, angoase, tensiuni, lipsă de afecțiune și frica de a fi tu însuți. De ambele părți. Citind cartea lui Gáspár am înțeles și de ce, și mai ales ce ar trebui să facem. — dr. Gelu Duminică, activist de etnie romă, profesor asociat al Facultății de Sociologie și Asistență Socială, asociat al Agenției Împreună Cartea aceasta nu e despre cearta care duce la despărțire neapărat, ci despre a pune un strop de iubire în fiecare conflict sau conversație dificilă. — Liana Stanciu, prezentatoare radio-TV, gazda matinalului de la Magic FM și co-autoarea cărții Femeia între cer și pământ Cartea dezvăluie, printre multe altele, o conexiune fascinantă între creier și sistemul nervos enteric, cunoscut și ca al doilea creier . Bazată pe cercetări din neurogastroenterologie, aceasta explică modul în care intestinul influențează starea de bine, emoțiile și deciziile noastre. — dr. Dan C. Vodnar, profesor în cadrul Facultății de Științe și Tehnologia Alimentelor, USAMV Cluj, și autorul cărții Știință cu sare și piper Când conflictul are sens te poate ajuta să înțelegi de ce ți-au greșit alții, dar și de ce le greșești tu lor, iar tonul ei e atât de blând că-ți poate face greșeala mai ușor de acceptat. Dar probabil, cel mai important, cartea asta te poate ajuta să-ți răspunzi la o întrebare care poate lumina o minte și salva relații: Sunt eu un om bun cu ceilalți? — Adrian Teleșpan, scriitor O carte care creează cititorului senzația că deține un terapeut personal și exc
Scrie parerea ta
Când conflictul are sens
Ai cumparat produsul Când conflictul are sens ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ