Incepem sa citim din primele clipe de viata. Atunci toata lumea e imagine. Apoi dobandim cuvantul si abia apoi mestesugul literelor si am cititului. Cati dintre noi, inainte sa putem citi povesti, am citit si memorat aproape ilustrarea acestora. Tocmai din acest motiv, ne straduim ca fiecare dintre titlurile pe care le publicam sa fie cat mai frumos ilustrate, mai cu seama pentru micii nostri cititori. Povestea micutului Nicolae impresioneaza prin imagine si prin pilda acelei bucurii necontenite a unui copil ce purta asupra sa darul Sfantului Duh. Ilustrata de ierodiaconul Prokopie Kostici, carticia emana seninatatea unui copil cu adevarat iubitor de Hristos. Incercarea prin care el trece si prin care ajunge in spital, este doar pentru a transmite mai departe harul si darul bucuriei, intr-un loc al suferintei si al neputintelor trupesti
Scrie parerea ta
Taina micutului Nicolae
Ai cumparat produsul Taina micutului Nicolae ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Incepem sa citim din primele clipe de viata. Atunci toata lumea e imagine. Apoi dobandim cuvantul si abia apoi mestesugul literelor si am cititului. Cati dintre noi, inainte sa putem citi povesti, am citit si memorat aproape ilustrarea acestora. Tocmai din acest motiv, ne straduim ca fiecare dintre titlurile pe care le publicam sa fie cat mai frumos ilustrate, mai cu seama pentru micii nostri cititori. Povestea micutului Nicolae impresioneaza prin imagine si prin pilda acelei bucurii necontenite a unui copil ce purta asupra sa darul Sfantului Duh. Ilustrata de ierodiaconul Prokopie Kostici, carticia emana seninatatea unui copil cu adevarat iubitor de Hristos. Incercarea prin care el trece si prin care ajunge in spital, este doar pentru a transmite mai departe harul si darul bucuriei, intr-un loc al suferintei si al neputintelor trupesti
Acorda un calificativ