Creierul și misterele sufletului – Dr. Leon DănăilăSub lentila pătrunzătoare a microscopului operator, Leon Dănăilă a realizat, în cei peste 60 de ani de carieră ilustră, o cartografie a creierului uman, căruia de-a lungul timpului i s-au dezvăluit multe dintre taine. Dar, în ciuda avansului tehnologic în domeniul medical, cunoscutul medic nu a putut ignora întrebările rămase încă fără răspuns în sala de operație și nici modul în care pacienții aflați sub anestezie generală par să păstreze o anumită conștiență reziduală, o scânteie a sinelui care refuză să fie complet stinsă , în ciuda activității neuronale reduse. Autorul a reflectat adesea asupra fenomenului, întrebându-se dacă ar putea fi vorba despre adevărata înfățișare a sufletului.În volumul de față, ce reunește studiile sale medicale și filosofice, savantul de talie mondială Leon Dănăilă invită toți cititorii, sceptici și credincioși deopotrivă, la un dialog deschis despre suflet, ale cărui beneficii vizează sănătatea noastră în general, psihică și fizică. Fie că privim sufletul ca pe o entitate localizată în corp, într-un organ anume, sau ca pe o substanță ce străbate întregul trup, Leon Dănăilă ne oferă posibilitatea de a explora împreună limitele cunoașterii și de a reflecta asupra posibilității ca adevărul să fie mult mai vast și mai profund decât ne-am imaginat vreodată .În această carte, autorul nu se limitează la explorarea pliurilor creierului pentru a înțelege conștiința, ci își propune să realizeze prima operație pe suflet deschis din carieră, folosind cunoașterea profundă a creierului pentru a dezvălui misterele sufletului.Cartea aceasta este pentru tine dacă......vrei să explorezi misterele conștiinței umane dintr-o perspectivă științifică și spirituală.... ești interesat de modul în care nevoile spirituale influențează sănătatea corpului și a creierului.... cauți răspunsuri la întrebările care depășesc limitele științei convenționale.... vrei să te apropii de o înțelegere profundă a relației dintre minte, trup și suflet.... ești interesat de contribuțiile unui expert de renume mondial în neurochirurgie la dezbaterea despre suflet.Dovezi ale vieții de apoi – Dr. Raymond Moody și Paul PerryMoartea este doar o virgulă, nu un punct final. Descoperă poveștile persoanelor prinse între viață și moarte și lasă în urmă teama de necunoscut. În cele peste cinci decenii pe care dr. Raymond Moody, renumit psihiatru și filozof american, le-a dedicat studiului vieții de apoi și experiențelor la limita morții (concept introdus de el și adoptat astăzi de cadrele medicale din toată lumea), a fost martor la numeroase experiențe care nu doar că atestă existența sufletului, ci oferă și o explicație a modului în care acesta este conectat cu sursa vieții. Acum, într-o carte care te eliberează de frica de moarte, autorul îți oferă studii de caz pătrunzătoare, descoperiri medicale, interviuri cu experți și concluzii revelatoare ale cercetărilor sale, pentru a dovedi că există o conștiință umană care dăinuie după ce trecem dincolo, în lumină. De la cele mai frecvente semnale de dincolo, vizite pe patul de moarte, amintiri din alte vieți și până la experiențele la limita morții, cartea te ajută să regândești natura vieții, a morții și a sufletului. Cartea care îți va răspunde la întrebări:· Există viață după moarte? Ce sunt experiențele la limita morții?· Unde se duce sufletul când inima se oprește? Ce sunt experiențele extracorporale?· Care sunt semnele că o persoană dragă îmi comunică de pe tărâmul de dincolo?· De ce acoperim mereu oglinzile după moartea cuiva?· Cum pot trăi fără frica de moarte și cum trec peste durerea pierderii cuiva drag?Misterul ultimelor clipe - Hadley VlahosO carte devenită instant un bestseller internațional Un tribut adus vieții și morții, oamenilor trecuți în neființă, dar și celor rămași printre noi. – New York Times O încurajare blândă pentru toți cei care trăiesc sub presiunea timpului. – Kirkus Reviews Această carte de memorii invită cititorii să reflecteze asupra propriilor frici legate de moarte, dar și să înțeleagă profunzimea actului de a îngriji pe cineva aflat la sfârșitul vieții. – Medium Tandră, dar plină de putere, cartea lui Hadley face ca moartea să pară un eveniment liniștit, transformând viețile celor care au pierdut pe cineva drag. – Christie Tate, autoarea bestsellerului Grupul meu de terapieAceste memorii îți vor schimba nu doar perspectiva asupra morții, ci și pe cea asupra viețiiSocietatea evită discuțiile despre moarte, dar Hadley Vlahos – asistentă medicală specializată în îngrijirea paliativă – și-a îmbrățișat cu devotament și empatie menirea de a le fi alături celor aflați la final de drum, iar acum împărtășește cu cititorii poveștile și momentele care au ajutat-o să înțeleagă că moartea nu este un mister înfricoșător, ci o parte firească a vieții.Ne vom revedea cu cei dragi pe lumea cealaltă? Doare atunci când mori? Ți se de
Scrie parerea ta
Pachet Călătoria sufletului
Ai cumparat produsul Pachet Călătoria sufletului ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ