A petrecut 94 de săptămâni pe lista bestsellerelor New York Times Vândut în peste 14 milioane de exemplare O poveste pe care o devorezi când ești îndrăgostit, pe care o ții lângă tine când ești pierdut, la care te întorci din nou și din nou, pentru că are acea calitate magică care te face să te vezi pe tine și lumea din jur într-o lumină mai bună. Această carte este un dar pentru suflet. - Amy Tan, autoarea bestsellerurilor Clubul norocoaselor și Soția Zeului Bucătăriei Mitch Albom a vândut atât de multe cărți, încât trei din cele cinci persoane pe care le întâlnești în rai poartă o copie sub aripile lor. – The Washington Post Mitch Albom găsește magia chiar și în cele mai mici lucruri… – Cecilia Ahern, autoarea PS: te iubesc Aceasta este povestea unui bărbat pe nume Eddie și începe cu sfârșitul, cu moartea sa. Poate părea ciudat să începi o poveste cu sfârșitul. Dar orice sfârșit este și un început. Doar că uneori nu ne dăm seama de asta. În ziua în care împlinește 83 de ani, Eddie, un veteran de război plin de regrete, moare într-un accident tragic în parcul de distracții unde lucrează, încercând să salveze viața unei fetițe. Cu ultima suflare, simte atingerea a două mâini micuțe - și apoi nimic. El se trezește în viața de apoi, unde învață că raiul nu este o destinație, este răspunsul pe care îl căutăm. Că cel mai mare dar de la Dumnezeu este să înțelegem sensul vieții pe care am trăit-o. Cinci persoane care au trecut prin viața lui, oameni dragi sau prieteni pe care încă nu i-a cunoscut, îi dezvăluie lui Eddie conexiuni nebănuite între destinele lor și misterele din spatele eternei întrebări: De ce am venit pe lume? Recenzii Credem că suntem insignifianți, pentru că zilnic facem aceleași lucruri: mergem la job, creștem copii și ne pierdem în aceeași rutină zilnică. Dar cartea asta ne învață că rolul nostru pe pământ este mult mai important și că fiecare viață pe care o atingem lasă un ecou în sufletul nostru, dar și în Univers. – Mary O carte de suflet, pentru suflet, care îți reamintește că totul este conectat în viața aceasta, dar și în viața de apoi. – Diana Lasă-mă o secundă să-mi șterg lacrimile! Ce mai aventură, ce mai povestiri emoționante! O recomand sufletelor sensibile, care vor să descifreze misterul vieții, dar și al morții. - Alicia Cu toții ne întrebăm ce se întâmplă cu noi atunci când murim. Această carte ne oferă curaj, speranță și liniște sufletească, prin simpla idee că în viața de apoi ne vom întâlni cu toți cei dragi nouă, pe care i-am crezut pierduți pentru totdeauna. - Patrici
Scrie parerea ta
Cinci prieteni care te așteaptă în rai (resigilat)
Ai cumparat produsul Cinci prieteni care te așteaptă în rai (resigilat) ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ