Ediţia a II-aTraducere de Andra Hâncu și Radu AndriescuUnele războaie înseamnă doar câmpuri de luptă și victime din ambele tabere. Altele însă ajung să schimbe harta lumii. Volumul propune o analiză a ultimilor 2.500 de ani prin intermediul a douăzeci de confruntări armate care au influențat decisiv cursul istoriei. De la Maraton, unde grecii au respins în repetate rânduri forțele mult mai numeroase ale armatei persane, și până la invadarea Irakului de către forțele aliate, autorii ne arată cum se elaborează strategiile militare și cum se iau deciziile pe câmpul de luptă. Toate conflictele sunt prezentate în contextul lor, cu armatele și liderii participanți, cu momentele-cheie și deciziile ce au condus la deznodământul lor, într-un tur de orizont care oferă cheia pentru a înțelege douăzeci de momente cruciale din istoria omenirii. De la Maraton la Războiul din Irak, Douăzeci de bătălii care au schimbat lumea prezintă realitatea conflictelor care au modelat istoria omenirii. Capitolele, bine gândite și clare, readuc la viață istoria antică și pun evenimentele actuale în perspectivă. Este o carte din care au de învățat toți cei care studiază istoria militară. (Barry Strauss) Cititorilor obișnuiți le va deschide uși interesante și celor pasionați de istoria militară le va oferi nenumărate subiecte de dezbatere. (Kirkus Reviews) Antrenantă, bine scrisă și documentată temeinic, cartea aceasta îi va atrage și pe istoricii amatori, și pe profesioniști. (Publishers Weekly
Scrie parerea ta
Douăzeci de bătălii care au schimbat lumea
Ai cumparat produsul Douăzeci de bătălii care au schimbat lumea ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Ediţia a II-aTraducere de Andra Hâncu și Radu AndriescuUnele războaie înseamnă doar câmpuri de luptă și victime din ambele tabere. Altele însă ajung să schimbe harta lumii. Volumul propune o analiză a ultimilor 2.500 de ani prin intermediul a douăzeci de confruntări armate care au influențat decisiv cursul istoriei. De la Maraton, unde grecii au respins în repetate rânduri forțele mult mai numeroase ale armatei persane, și până la invadarea Irakului de către forțele aliate, autorii ne arată cum se elaborează strategiile militare și cum se iau deciziile pe câmpul de luptă. Toate conflictele sunt prezentate în contextul lor, cu armatele și liderii participanți, cu momentele-cheie și deciziile ce au condus la deznodământul lor, într-un tur de orizont care oferă cheia pentru a înțelege douăzeci de momente cruciale din istoria omenirii. De la Maraton la Războiul din Irak, Douăzeci de bătălii care au schimbat lumea prezintă realitatea conflictelor care au modelat istoria omenirii. Capitolele, bine gândite și clare, readuc la viață istoria antică și pun evenimentele actuale în perspectivă. Este o carte din care au de învățat toți cei care studiază istoria militară. (Barry Strauss) Cititorilor obișnuiți le va deschide uși interesante și celor pasionați de istoria militară le va oferi nenumărate subiecte de dezbatere. (Kirkus Reviews) Antrenantă, bine scrisă și documentată temeinic, cartea aceasta îi va atrage și pe istoricii amatori, și pe profesioniști. (Publishers Weekly
Acorda un calificativ