Când vine vorba de cărți de dragoste, ai nevoie de o poveste care să-ți rămână în suflet toată viața. Prejudecăți. O iubire interzisă, semnată Simona Lungu și lansată la editura Bookzone, este una dintre cele mai apreciate cărți din această categorie, având peste 400.000 de cititiori. Descrierea cărții Ce faci când sufletul alege o iubire interzisă? Această carte își va arăta partea nevăzută a iubirii și îți garantăm că o vei pune pe lista ta cu top cărți de dragoste. Prejudecăți. O iubire interzisă este ecoul unei iubiri răscolitoare ce răsună puternic în sufletele a doi oameni și dă viață unui univers al emoțiilor în care dragostea învinge orice obstacol. Într-o lume atât de complicată, uităm cât de simplu e să iubești omul de lângă tine. Iar Alina, o tânără învățătoare, simte asta pe propria-i piele de îndată ce-l cunoaște pe el, un avocat cu o etnie diferită care naște controverse în mintea oamenilor. La o simplă întorsătură de condei, prejudecățile celor din jur încep să le pună, pas cu pas, piedici, pe timpul întregii cărți. Însă tocmai aceste piedici devin o dulce otravă care îi leagă cu un nod atât de strâns, încât prejudecățile devin neputincioase în fața iubirii lor. Vei citi o carte de dragoste plină de citate despre viață și lecții pe care să le pui în aplicare în viața de zi cu zi. Sufletul tău alege pe cine și când să iubească, iar asta o știe orișicine. Deci, de ce judecăm? Alina are de făcut o alegere, însă la răscrucea dintre judecata altora și propriul suflet, niciun obstacol nu mai contează, iar iubirea e sortită să învingă. Mai ales că cele mai bune cărți de citit merită un final spectaculos. Prejudecăți. O iubire interzisă este o carte de dragoste ce prinde viață sub ochii tăi și te ademenește prin puterea autoarei, aflată printre cei mai buni scriitori români, de a creiona o iubire pe cât de interzisă, pe atât de înfloritoare, într-un peisaj pur românesc. Recenzii de la cititori Minunată Ești bestială, ai o minte ageră și scrii superb. – mitiriri O idee unică Apreciez că acțiunea are loc în România și îmi place și meseria aleasă pentru Alina. Mi se pare că e ca o gură de oxigen. – RODICA2791128 Superbă Am rămas impresionată. Chiar îmi place cum scrii. Și poate că îi regăsesc pe părinții mei în unele momente. În orice caz, cartea e superbă, bravo! – AnastasiaGoncearov Captivantă Ah, Dumnezeule! Pot să-mi imaginez scena asta! Mai ales când îi dă drumul la păr și adâncește sărutul. Deja sunt total captivată de ei! – Rroxanne13 Fără cusur Am o slăbiciune pentru cartea aceasta. Cred că o citesc pentru a patra oară. O ador! – Calcedonia Aur curat Am citit pe nerăsuflate. Îmi plac replicile, acțiunea și modul în care împletești cu degajare acțiunea. Super și cred că această carte o să fie aur curat. – Michelle30782 Talent de nedescris Superbă, superbă, superbă! Fix așa este cartea ta. Povestea este originală și foarte frumoasă. Iar faptul că se desfășoară în România îi dă un plus față de altele. Bravo, ești foarte talentată. – ingrid-wilde O carte excelentă M-ai prins cu totul în această carte. E minunată. Felicitări! – catacatalina31149 Un carusel de emoții Ai așa un talent de a mă prinde și agăța în plasa poveștii că nu mai sunt bună de nimic până nu faci puțină lumină în caruselul ce s-a creat! – MihaelaCretu71 Citită pe nerăsuflate O, numai tu puteai să scrii așa ceva. Îmi place povestea de mor! El este un zăpăcit, iar ea e o dulce. Nu am putut să mă culc din cauza ta. Am citit până la ultimul capitol. – FlorentaSandu FRAGMENT Nu mai continuă, doar o privește, răsfirând degetele peste pântecul ei. E momentul să dispar, înainte de a le perturba intimitatea. Of, dialogurile la care particip involuntar îmi dezvoltă diferite stări. Trăirile lor le asemăn cu ale mele și faptul că sunt pe drumul cel bun aduce optimism și speranță în sufletul meu. Dumnezeu găsește o cale să ne aducă la lumină, deși deseori judecăm că trăim într-un întuneric care ne afundă pe zi ce trece mai mult. Nu mai conștientizăm razele de soare care străpung norii negri și uităm să sperăm. A spera e ca un pansament pentru inima încercată, e un dar care face totul posibil. Ne dă puterea să căutăm soluții pentru realizarea dorințelor, să visăm cu ochii deschiși, să încercăm la nesfârșit. Bineînţeles că nu pot dormi și mă foiesc toată noaptea, ba e frig, cald şi tot aşa, până cocoșii gazdei mele anunță zorii unei zile noi. – Vrei să te conduc până la şcoală? mă ajunge Cristi din urmă, răvășit și somnoros. Zâmbesc. A rămas și în această noapte aici. Mă alătur și-i remarc agitația. Nu îndrăznesc să spun ceva, însă mă lămuresc când întreabă ce părere am despre Lorena. Cum să-i spun că mi-a lăsat o impresie dezastruoasă? Totuși, se va însura cu ea, iar noi vom păstra pentru totdeauna legătura, datorită prieteniei dintre cei doi bărbați. – De ce întrebi? – Pentru că le cunoşti pe amândouă şi nu ştiu ce să fac. Pe una o iubesc, iar celeilalte i-am promis c-o voi lua de nevastă, oprește și își sprijină capul pe volan.
Scrie parerea ta
Prejudecăți. O iubire interzisă (resigilat)
Ai cumparat produsul Prejudecăți. O iubire interzisă (resigilat) ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ