GHID PRACTIC PENTRU SĂNĂTATEA EMOȚIONALĂ A COPILULUI DE AZIGhid practic pentru sănătatea emoțională a copilului este conceput pentru a oferi copiilor și adolescenților un spațiu sigur în care să își exprime emoțiile, să se elibereze de griji și să își descopere potențialul. Prin activități captivante, precum exercițiul Vacanță pentru mintea ta , tehnici de respirație, momente creative și reflecții asupra lucrurilor bune, copiii vor învăța să gestioneze mai bine provocările și să se concentreze pe aspectele pozitive ale vieții.Acest jurnal practic le va deveni un prieten de nădejde atât în momentele bune, cât și în cele dificile, oferindu-le micilor cititori sprijinul necesar pentru a-și dezvolta stima de sine și reziliența mintală. Cu pagini de jurnal al recunoștinței, afirmații pozitive, tehnici de terapie prin râs și monitorizarea obiceiurilor sănătoase, jurnalul îi învață pe copii cum să își construiască o minte echilibrată și să îndepărteze norii de furtună oricând aceștia încep să apară în sufletul lor. Ghid practic pentru sănătatea emoțională a copilului le oferă copiilor ocazia să exploreze, să se exprime și să aibă grijă de sănătatea lor emoțională, în fiecare zi!POTENȚIALUL EXTRAORDINAR AL COPILULUI TĂUFiecare copil are în el capacitatea de a deveni extraordinar – stă în puterea ta să deblochezi geniul din el. Potențialul extraordinar al copilului tău este un ghid esențial pentru orice părinte care vrea să își sprijine copilul să crească curios, creativ și echilibrat. Află cum să construiești o fundație solidă pentru viitorul celui mic – una care va deschide uși către un potențial nemărginit. Genialitatea începe de acasă.Cum te asiguri că faci tot ce îți stă în putință pentru ca talentele copilului tău să înflorească? Te-ai întrebat vreodată dacă îi oferi cu adevărat toate șansele de a-și atinge potențialul? Lumea de astăzi este construită mai degrabă pentru a-i frânge aripile, iar sistemul educațional îi restrânge posibilitățile de a-și dezvolta creativitatea și abilitățile unice înnăscute. Prof. dr. Florian Colceag, expert în educația copiilor supradotați, îți oferă în această carte informații esențiale și soluții practice pentru a sparge barierele impuse de normele rigide ale unei societăți care îi impune uniformitate și conformism. În această carte vei descoperi:· Cum să cultivi genialitatea copilului tău într-un mediu natural, stimulant, departe de influențele negative ale societății moderne.· Rolul esențial al părinților în dezvoltarea unei personalități echilibrate și creative, și cum să fii un ghid emoțional și intelectual pentru copilul tău.· Importanța unei educații holistice, care împletește cunoașterea cu libertatea, perseverența și empatia.Un instrument indispensabil pentru dezvoltarea emoțională a copiilor Nu mă așteptam ca acest jurnal să aibă un impact atât de mare asupra fetiței mele. Îi place să deseneze și să scrie despre lucrurile pentru care este recunoscătoare. De când l-am cumpărat, a devenit mai optimistă și are mai multă încredere în ea. Este un instrument foarte bine gândit! – Alexandra S., despre Ghid practic pentru sănătatea emoțională a copilului de azi Transformă rutina zilnică într-un moment de conectare și recunoștință Acest jurnal a devenit un obicei zilnic pentru familia noastră. Copiii îl folosesc pentru a-și organiza emoțiile și pentru a-și exprima grijile într-un mod pozitiv. A fost o adevărată schimbare pentru noi și a adus mai multă liniște în fiecare seară. Îl recomand cu toată inima! – Mihai P., despre Ghid practic pentru sănătatea emoțională a copilului de azi Exerciții care ajută cu adevărat la gestionarea anxietății copiilor Îl recomand tuturor părinților care doresc să îi ajute pe copii să își gestioneze anxietatea și să devină mai rezilienți. Exercițiile sunt distractive, iar tehnicile de respirație chiar funcționează! – Cristina V., despre Ghid practic pentru sănătatea emoțională a copilului de azi Atunci când fetița mea era în clasa a IV-a, dânsul a selectat-o pentru o bursă la Școala lui de Genii. Simplu: Tu ești un geniu! și, din clipa aceeaa, fetița așa a fost! Eu ca mamă nici nu visam că peste doar 10 ani, copila va lua cu nota 10 licența în informatică la Sorbona. Ea singură. Cu bursă. Prin propria forță. – Iulia Brezeanu, despre Potențialul extraordinar al copilului tău Este o carte care ne propune concret cum putem să luăm parte la miracolul evoluției copiilor. Propune jocuri și modalități de susținere ale copiilor. Este de folos părinților care văd în copiii lor normalul fără să fie obsedați de genialitate. – Marina Iliescu, despre Potențialul extraordinar al copilului tău
Scrie parerea ta
Pachet Resurse pentru o copilărie echilibrată
Ai cumparat produsul Pachet Resurse pentru o copilărie echilibrată ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ