Biografia profesorului Dan Setlacec este una exemplară pentru un model de muncă, seriozitate ÅŸi cinste.S-a născut la 2 octombrie 1921, în BucureÅŸti.Tatăl său a fost un renumit magistrat, Ion Setlacec, care a ocupat înalta funcÅ£iede preÅŸedinte al Consiliului Legislativ al României. După absolvirea Liceului Ion Neculce (fiind clasat primul la examenul de bacalaureat), a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din BucureÅŸti, între 1940 ÅŸi 1946. S-a decis încă din primii ani de facultate să urmeze o disciplină chirurgicală, motiv pentru care s-a pregătit temeinic pentru examenul de internat care, în acea vreme, era examenul cel mai imporÂtant din carierea unui viitor medic. Dintre interni se selectau viitoarele cadre universitare, iar cei trei ani de internat aveau să constituie o experienţă decisivă pentru viitorul chirurg.ReuÅŸit primul la examenul de internat, tânărul medic Dan Setlacec a fost numit preparator în Clinica Chirurgicală ColÅ£ea, condusă de marele profesor ÅŸi ÅŸef de ÅŸcoală Nicolae Hortolomei. Noutatea cea mai importantă a epocii era, probabil, Chirurgia cardiacă, iar profesorul Dan Setlacec a fost inclus încă din 1953 în echipa de Chirurgie cardiacă condusă de prof. dr. N. Hortolomei ÅŸi prof. dr. V. Marinescu. ÃŽntre 1953 ÅŸi 1964 a fost unul din cei care au pus bazele acestei dificile ÅŸi spectaculoase specialităţi în România.Prof. dr. doc. Dan Setlacec a fost cel care a efectuat primele intervenÅ£ii chirurgicale pentru stenoza mitrală din România, mai întâi prin toracotomie stângă, apoi prin toracotomie dreaptă. Totodată, a abordat cu mult curaj defectele congenitale cardiace, utilizând mai întâi Chirurgia pe cord închis. ÃŽntre timp însă, împreună cu prof. dr. George Litarczek, a pus la punct metoda hipotermiei, ceea ce i-a permis să abordeze aceeaÅŸi gamă de intervenÅ£ii pe cord deschis. Tot împreună cu G. Litarczek, a contribuit la introducerea în România a anesteziei moderne, prin intubaÅ£ieoro-traheală, precum ÅŸi a reechilibrării hidro-electrolitice, ambele fiind, desigur, extrem de necesare pentru succesul intervenÅ£iilor de Chirurgie cardiacă.Toate acestea au însemnat numeroase ore de muncă în Laboratorul de Chirurgie experimentală al Spitalului ColÅ£ea ÅŸi, ulterior, al Spitalului Fundeni, dublate de o asiduă pregătire teoretică într-unul din domeniile cele mai noi, dar ÅŸi cele mai dificile ale medicinii.Mutarea Clinicii de Chirurgie de la ColÅ£ea, la Spitalul Fundeni, în 1959, a însemnat un moment important în evoluÅ£ia profesională a întregii echipe angajate în Chirurgia cardiacă, echipă din care mai făceau parte (pe lângă profesorii Dan Setlacec ÅŸi George Litarczek, deja amintiÅ£i) ÅŸi fraÅ£ii Marian ÅŸi Ludovic Ionescu, Bradu Fotiade, Radu Deac etc.Din 1964, profesorului Dan Setlacec i s-a încredinÅ£at conducerea Clinicii de Chirurgie generală, din care mai făceau parte Dan Gerota (mutat ulterior la Spitalul GriviÅ£a), Mihai Stăncescu, Nicu Florea Panait, Nicolae Enescu, Gheorghe Popa ÅŸi Andrei Popovici. De aici înainte ÅŸi până la sfârÅŸitul carierei, profesorul Setlacec s-a dedicat acestui vast domeniu de activitate. Se poate spune, fără teama de a greÅŸi, că profesorul Setlacec a fost cel mai complex chirurg general al epocii sale, întrucât a abordat cu succes, practic, toată gama intervenÅ£iilor cunoscute în Chirurgia generală. Astfel, în Clinica pe care a construit-o începând din 1964 ÅŸi până în 1987 când s-a pensionat, s-au efectuat intervenÅ£ii peglanda tiroidă, pe esofag, stomac, intestin subÅ£ire ÅŸi gros, rect, ficat, pancreas, glande suprarenale, retroperitoneu (în special pentru tumori), splină ÅŸi sistem port, glanda mamară, ovar. ÃŽn nicio altă clinică chirurgicală din Românianu a fost abordată o gamă atât de largă de intervenÅ£ii chirurgicale ÅŸi cu un volum atât de mare (în fiecare an se efectuau peste 2.000 de intervenÅ£ii, în cea mai mare parte de Chirurgie majoră).ContribuÅ£iile teoretice ale profesorului Dan Setlacec ÅŸi ale ÅŸcolii pe care a format-o au fost la fel de numeroase. Ele s-au concretizat prin comunicări la Societatea de Chirurgie în BucureÅŸti, pe care o lungă perioadă de timp profesorul a ÅŸi condus-o, la simpozioane ÅŸi congrese naÅ£ionale, dar ÅŸi prin numeroase lucrări publicate în special în revista Chirurgia , prin monografii ÅŸi participarea la tratate naÅ£ionale.Din punctul de vedere al tehnicilor chirurgicale, au fost descrise metode originale, de care a rămas legat numele profesorului: operaÅ£ia Patey modificată, abordul toracic al cancerului de polsuperior gastric, abordul transpeÂritoneal pentru suprareÂnal ectomie bilaterală etc.Profesorul Setlacec a fost cel care a iniÅ£iat, îmÂpreÂuÂnă cu Editura MeÂdiÂcală, seria intitulată Studii clinice , din care au apărut volumele: Chirurgia glanÂdei suprarenale (scriÂsă împreună cu E. Proca), Tumorile retroperitoneale (împreună cu E. Proca ÅŸi C. Popa), Polipii ÅŸi polipozele recto-colonice (îmÂpreună cu Al. Oproiu ÅŸi I. Popescu), ComplicaÅ£iile postapenÂdiÂcecÂtoÂmiei (împreună cu I. Aschie),
Scrie parerea ta
Viata si opera profesorului Dan Setlace
Ai cumparat produsul Viata si opera profesorului Dan Setlace ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ