Seria I, Vol. VII. Proiect editorial apărut sub egida Asociației Vechiul Cluj și a Institutului de Istorie George Barițiu al Academiei RomâneEdiție critică în limba română de Varga Attila. Cuvânt-înainte de Tudor Sălăgean. Postfață de Adrian CriviiImagine copertă: Arhiva Asociaţiei Vechiul Cluj Colecția Clujul din cuvinte este coordonată de Irina Petraș Volumul al șaptelea este, fără doar și poate, o parte integrantă a unei viziuni istorice asupra trecutului acestui oraș care îi este specifică lui Jakab Elek, reflectând caracteristicile unitare și complexe ale unei opere unice. Ca și până acum, cititorul va regăsi referințe la perioadele anterioare, mărturii elocvente ale eforturilor depuse sistematic de autor în vederea reconstruirii unui tablou istoric integrat și corelativ.Varga Attila se dovedește a fi și în acest volum, la fel ca în cele anterioare, același traducător erudit, care face dovada deplinei stăpâniri a limbilor cu care operează și a evoluției lor în ultimele două secole, dar și un editor critic de valoare, care știe să ofere cititorului îndrumările de specialitate necesare pentru ca textul lui Jakab Elek să se transforme într-unul accesibil pentru cititorii zilelor noastre. Apreciind efortul depus, erudiția, competența și generozitatea de care dă întotdeauna dovadă, îi transmitem sentimentele noastre de aleasă prețuire și apreciere. (TUDOR SĂLĂGEAN) În anul 1773, Iosif al II-lea a vizitat și Transilvania, ajungând, astfel, și la Cluj. Această importantă călătorie a oferit impulsuri decisive absolutismului luminat pentru realizarea unui program de reformare structurală a economiei și a societății feudale a Marelui Principat al Transilvaniei, bazate pe sistemul constituțional medieval al celor trei națiuni politice și patru religii recepte.Vizitele ulterioare, din 1783 și 1786, au fost mai scurte, însă cea din 1773 a fost organizată pentru cunoașterea realităților provinciei marcată de multe tensiuni și conflicte, dar și de opoziția stărilor privilegiate față de tendințele de centralizare ale Curții Imperiale. Această vizită l-a impresionat profund pe Împăratul Iosif al II-lea, punându-și pecetea asupra reformelor ulterioare introduse în provincie, dar și asupra viziunii sale generale care i-a marcat opera de reformare plasată sub semnul Luminilor. (VARGA ATTILA) Mi-a plăcut faptul că, deși era maghiar, autorul nu a ocolit acest subiect, din contră, a căutat să-l redea cât mai obiectiv cu putință, lăsând sursele de arhivă să conducă firul narațiunii sale. Jakab Elek a fructificat, cât de mult a putut, documentele din arhiva Primăriei Clujului, evidențiind carențele din sistemul de guvernare al Împăratului Iosif al II-lea, dar și erorile autorităților locale și provinciale. Din această cauză, în anul 1784, spiritele s-au inflamat foarte mult, iar în multe locuri situația a și scăpat de sub control.Acest volum, al șaptelea, ne oferă o privire detaliată asupra domniei Suveranului Reformator care a fost Iosif al II-lea, ocazie cu care retrăim atmosfera unei epoci marcată de multe transformări conturate pe multiple planuri. (ADRIAN CRIVII
Scrie parerea ta
Istoria Clujului VII
Ai cumparat produsul Istoria Clujului VII ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ