In cartea Tao Absolut. Calea subtila catre iubire, fericire si adevar , prima din seria Tao: Cele trei comori, sunt comentate sapte aforisme ale lui Lao Tzu. Tao este un alt nume al lui Dumnezeu, mai frumos decât cuvântul Dumnezeu, care a fost prea mult exploatat de către preoți. Nu puteţi venera Tao, întrucât Tao nu presupune existenţa unei persoane, ci a unui principiu. Nu vă puteţi închina unui principiu, nu-l puteţi venera. Ar fi ridicol şi absurd să vă rugaţi unui principiu. Nu vă puteţi închina gravitaţiei sau teoriei relativităţii. Tao înseamnă principiul suprem care guvernează întreaga existenţă. Existenţa nu este haos, ci cosmos. Este o ordine deplină în Univers, o ordine intrinsecă, iar numele ei esteTao. Tao înseamnă pur şi simplu armonia totalităţii. Nu există temple ale lui Tao, nici statui, nici rugăciuni, nici preoţi, nici ritualuri - iată în ce constă frumuseţea acestei căi. Prin urmare, nu voi numi Tao o doctrină, nici religie. Este viziune pură. 
Scrie parerea ta
Tao absolut
Ai cumparat produsul Tao absolut ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
In cartea Tao Absolut. Calea subtila catre iubire, fericire si adevar , prima din seria Tao: Cele trei comori, sunt comentate sapte aforisme ale lui Lao Tzu. Tao este un alt nume al lui Dumnezeu, mai frumos decât cuvântul Dumnezeu, care a fost prea mult exploatat de către preoți. Nu puteţi venera Tao, întrucât Tao nu presupune existenţa unei persoane, ci a unui principiu. Nu vă puteţi închina unui principiu, nu-l puteţi venera. Ar fi ridicol şi absurd să vă rugaţi unui principiu. Nu vă puteţi închina gravitaţiei sau teoriei relativităţii. Tao înseamnă principiul suprem care guvernează întreaga existenţă. Existenţa nu este haos, ci cosmos. Este o ordine deplină în Univers, o ordine intrinsecă, iar numele ei esteTao. Tao înseamnă pur şi simplu armonia totalităţii. Nu există temple ale lui Tao, nici statui, nici rugăciuni, nici preoţi, nici ritualuri - iată în ce constă frumuseţea acestei căi. Prin urmare, nu voi numi Tao o doctrină, nici religie. Este viziune pură. 
Acorda un calificativ