Se spune că, dacă apelezi la ele, scutești luni sau chiar ani întregi de psihoterapie... Imaginează-ți niște soluții simple, gratuite şi la îndemâna oricui. Vorbim aici despre microritualuri simbolice, la care să recurgi singur sau ghidat de un terapeut și care te despovărează de greutățile purtate o viață întreagă la nivelul emoțional cel mai profund.Inspirate din diverse curente creative sau din culturile primitive, actele simbolice sunt concepute personalizat, adaptate la traumele pacientului și posedă un caracter unic, original și, fără îndoială, inovator. Au apelat la ele reputați psihanaliști sau psihologi, precum Freud sau Lacan, dovedind o dată în plus puterea lor vindecătoare. De la simpla scriere a unor scrisori și până la punerea în scenă a situațiilor care ne-au făcut să suferim, autoarea ne prezintă zeci de exemple concrete rezolvate cu succes de propriii pacienți.Ghidul de față este unul complet și ne oferă, pentru prima oară, o trecere în revistă a tuturor actelor simbolice existente pretutindeni în lume. De la Paris la jungla amazoniană, de la Milano în California, din Chile și până la hotarele Norvegiei, inepuizabila lor bogăție deschide în fața noastră o sferă nelimitată de contexte în care pot fi aplicate, ajutându-ne să ne eliberăm de tot ceea ce ne-a întunecat până acum existența
Scrie parerea ta
Actele simbolice
Ai cumparat produsul Actele simbolice ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ