Cartea a fost elaborată sub egida CENTRULUI DE GEOGRAFIE REGIONALĂ din cadrul Facultății de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Lucrarea însumează rezultatele proiectului Servicii de consultanță – studiu privind inventarierea, evaluarea și prioritizarea punerii în valoare a resurselor turistice din Regiunea de Dezvoltare Nord‐Vest , contract nr. 18/27.05.2019, Beneficiar Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, director de proiect: prof. univ. dr. Pompei Cocean. Prin această realizare editorială de excepţie, Regiunea de Nord-Vest are nu numai o excelentă bază de date asupra patrimoniului său turistic, ci şi soluţiile de punere în exploatare, într-un ecart temporal de scurtă, medie şi lungă durată, a obiectivelor sale reprezentative. Pentru că, aşa cum studiul o demonstrează, zestrea atractivă a regiunii este deosebit de bogată şi variată tipologic, asigurând premise favorabile afirmării tuturor tipurilor de turism cunoscute (recreativ, curativ, cultural şi mixt) şi majorităţii covârşitoare a formelor de practicare ale acestora, de la speoturism la turismul religios, de la cura balneară la agrementul hivernal al sporturilor zăpezii. Fapt ce se instituie într-o reală oportunitate de-a aşeza turismul, prin amenajarea unor obiective de rezonanţă internaţională, competitive, în triada ramurilor economice de bază ale regiunii, alături de agricultură şi industrie. Cu atât mai mult şi mai degrabă cu cât industria turismului este singura ramură care în procesul de producţie nu-şi devorează materia primă, iar amortizarea investiţiilor presupuse de amenajarea obiectivelor se realizează într-un timp record. (Coordonatorii
Scrie parerea ta
Evaluarea potentialului turistic al Regiunii de Nord‐Vest. Strategie de valorificare
Ai cumparat produsul Evaluarea potentialului turistic al Regiunii de Nord‐Vest. Strategie de valorificare ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Cartea a fost elaborată sub egida CENTRULUI DE GEOGRAFIE REGIONALĂ din cadrul Facultății de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Lucrarea însumează rezultatele proiectului Servicii de consultanță – studiu privind inventarierea, evaluarea și prioritizarea punerii în valoare a resurselor turistice din Regiunea de Dezvoltare Nord‐Vest , contract nr. 18/27.05.2019, Beneficiar Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, director de proiect: prof. univ. dr. Pompei Cocean. Prin această realizare editorială de excepţie, Regiunea de Nord-Vest are nu numai o excelentă bază de date asupra patrimoniului său turistic, ci şi soluţiile de punere în exploatare, într-un ecart temporal de scurtă, medie şi lungă durată, a obiectivelor sale reprezentative. Pentru că, aşa cum studiul o demonstrează, zestrea atractivă a regiunii este deosebit de bogată şi variată tipologic, asigurând premise favorabile afirmării tuturor tipurilor de turism cunoscute (recreativ, curativ, cultural şi mixt) şi majorităţii covârşitoare a formelor de practicare ale acestora, de la speoturism la turismul religios, de la cura balneară la agrementul hivernal al sporturilor zăpezii. Fapt ce se instituie într-o reală oportunitate de-a aşeza turismul, prin amenajarea unor obiective de rezonanţă internaţională, competitive, în triada ramurilor economice de bază ale regiunii, alături de agricultură şi industrie. Cu atât mai mult şi mai degrabă cu cât industria turismului este singura ramură care în procesul de producţie nu-şi devorează materia primă, iar amortizarea investiţiilor presupuse de amenajarea obiectivelor se realizează într-un timp record. (Coordonatorii
Acorda un calificativ