Unele povești de iubire sunt menite să dureze o viață. Altele se supun caracterului neprevăzut al vieții. Dacă ai ales categoria de cărți de dragoste pentru o poveste care să-ți orneze sufletul cu ghirlande și luminițe de Crăciun, atunci ai nimerit unde trebuia. Ce moment este mai potrivit pentru o dragoste nouă și vindecătoare decât Crăciunul? De la o pagină rătăcită din manuscrisul lui Noelle la o iubire de Crăciun, teoria haosului devine teoria magică a atracției, iar efectul fluturelui nu face decât să planteze sămânța iubirii în sufletul lui Oliver și al lui Noelle. Inimile frânte și neîncrederea nu rezistă în fața inimilor predestinate să fie împreună. Mai ales când întregul Univers complotează, pe ritmuri de clopoței și gust de turtă dulce. Realiză astfel că își dorea o dragoste nouă, care să schimbe timpul, să închidă rănile. Tocmai raritatea și neprevăzutul transformaseră sentimentele lui în ceva prețios, ceva ce trebuia să devină realitate. Din propria experiență, știa că dragostea adevărată avea puterea să împletească două suflete, să le unească în încredere, prietenie, dorință, dar și zbucium.
Scrie parerea ta
O iubire de Craciun (resigilat)
Ai cumparat produsul O iubire de Craciun (resigilat) ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Unele povești de iubire sunt menite să dureze o viață. Altele se supun caracterului neprevăzut al vieții. Dacă ai ales categoria de cărți de dragoste pentru o poveste care să-ți orneze sufletul cu ghirlande și luminițe de Crăciun, atunci ai nimerit unde trebuia. Ce moment este mai potrivit pentru o dragoste nouă și vindecătoare decât Crăciunul? De la o pagină rătăcită din manuscrisul lui Noelle la o iubire de Crăciun, teoria haosului devine teoria magică a atracției, iar efectul fluturelui nu face decât să planteze sămânța iubirii în sufletul lui Oliver și al lui Noelle. Inimile frânte și neîncrederea nu rezistă în fața inimilor predestinate să fie împreună. Mai ales când întregul Univers complotează, pe ritmuri de clopoței și gust de turtă dulce. Realiză astfel că își dorea o dragoste nouă, care să schimbe timpul, să închidă rănile. Tocmai raritatea și neprevăzutul transformaseră sentimentele lui în ceva prețios, ceva ce trebuia să devină realitate. Din propria experiență, știa că dragostea adevărată avea puterea să împletească două suflete, să le unească în încredere, prietenie, dorință, dar și zbucium.
Acorda un calificativ