Testoasa care priveste pe fereastra

Ai cumparat produsul Testoasa care priveste pe fereastra ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Pot trece si de povestiri (usor stranii) cele insirate – sub forma de margele, pe un fir pretextual unitar – de Marinela Opris in debutul ei cu Testoasa care priveste pe fereastra; dar mai sigur e ca ezita intre povestirea fantasy si poemul in proza, ale carui margini le bate ba clandestin, ba fatis. In orice caz, Marinela porneste de la o sugestie (nu chiar improbabil kafkiana) pe care o proceseaza ingenios, lasand detaliile corporale – transformate in protagonisti – sa se angajeze in metamorfoze cu bataie alegorica. Metamorfozele pornesc de la principiul autonomiei fiecarei parti anatomice, angajate pe rand intr-o peripetie malformativa si toate avand initiativa metamorfotica. Laolalta, ele sugereaza, insinuant doar, un destin retractil, de fiinta ascunsa dupa o carapace (e, poate, simbolul unificator al povestirilor), salvatoare nu mai mult decat distrugatoare. Fanteziile acestea corporale (de nu mai degraba organoreificante) nu merg, totusi, pe o scriitura corporealizanta, ci mai degraba pe o scriitura de verva (in care Marinela lasa mult loc oralitatilor autenticiste , chiar si celor cu sintaxa aproximativa) anamnetica si – simulat – introspectiva. Sub fantezii e intins, discret, un fir de consistenta biografica, de care Marinela trage aproape regulat si scoate astfel la iveala o zona de candori nelinistite, plasata in mijlocul unor reverii ale amintirii. Sunt momente in care pasul alergator al naratiei fara narativitate se leneveste intr-un fel de fascinatie lirica, iar scriitura premeditat mai alba se pasteleaza. Dar nu proza poetizata face Marinela, ci un fel de fabule ale corporalitatii, un lant de incidente corporale cu tendinta grotesca si care impun pana la urma o biografie agresata, vulnerabila, dar de o vulnerabilitate cu tupeu. Teama de confesiune, profesata in introducere, se rezolva prin aceasta mediere cu ingeniu si – mai ales, as zice – prin pofta de a improviza povestirile. E un ton contagios in povestirile Marinelei, un ritm al inventivitatii deosebit de antrenant. Iar asta nu poate veni decat de la un prozator (dar mai ales de la o prozatoare) cu talent. Daca e, pe jumatate, si o carte de invins timiditatea (scripturala), e si mai bine. Inseamna ca Marinela e pe drum (pe drumul bun al prozei, fireste)