Sfânta Parascheva. Izvor de Har și BinecuvântareSfânta Parascheva a înflorit pustia cu lacrimile sale, iar povestea sa va înflori credința în sufletul celor ce o descoperă.În ceasurile noastre de suferință ne îndreptăm privirea și rugăciunile către Sfânta Parascheva, iar ea ne este alături ca o prietenă ce ne cunoaște mai bine ca oricine. Dar noi cât de multe știm despre cea care ne ocrotește mereu și ne alină durerea?Cum a reușit o tânără dintr-un sat modest să devină un simbol al sfințeniei și al milosteniei? De ce este supranumită Ocrotitoarea Moldovei, Sfânta Vineri sau Vindecătoare? Care sunt lecțiile pe care le putem învăța din dedicarea ei față de cei aflați în suferință?Prin cuvintele pline de înțelepciune ale Părintelui Necula, descoperim povestea Cuvioasei Parascheva într-un mod accesibil și captivant. El ne îndrumă pașii într-o lume marcată de suferință, ajutându-ne nu doar să cunoaștem faptele și minunile ce au fost, ci și să înțelegem esența lor duhovnicească. Astfel, pildele despre smerenie, jertfă, iertare și credință pe care Sfânta le-a oferit pe tot parcursul vieții sale ajung să prindă rădăcini cu ușurință în sufletele cititorilor, înflorind într-o credință puternică și roditoare.Creierul și misterele sufletului Sub lentila pătrunzătoare a microscopului operator, Leon Dănăilă a realizat, în cei peste 60 de ani de carieră ilustră, o cartografie a creierului uman, căruia de-a lungul timpului i s-au dezvăluit multe dintre taine. Dar, în ciuda avansului tehnologic în domeniul medical, cunoscutul medic nu a putut ignora întrebările rămase încă fără răspuns în sala de operație și nici modul în care pacienții aflați sub anestezie generală par să păstreze o anumită conștiență reziduală, o scânteie a sinelui care refuză să fie complet stinsă , în ciuda activității neuronale reduse. Autorul a reflectat adesea asupra fenomenului, întrebându-se dacă ar putea fi vorba despre adevărata înfățișare a sufletului.În volumul de față, ce reunește studiile sale medicale și filosofice, savantul de talie mondială Leon Dănăilă invită toți cititorii, sceptici și credincioși deopotrivă, la un dialog deschis despre suflet, ale cărui beneficii vizează sănătatea noastră în general, psihică și fizică. Fie că privim sufletul ca pe o entitate localizată în corp, într-un organ anume, sau ca pe o substanță ce străbate întregul trup, Leon Dănăilă ne oferă posibilitatea de a explora împreună limitele cunoașterii și de a reflecta asupra posibilității ca adevărul să fie mult mai vast și mai profund decât ne-am imaginat vreodată . În această carte, autorul nu se limitează la explorarea pliurilor creierului pentru a înțelege conștiința, ci își propune să realizeze prima operație pe suflet deschis din carieră, folosind cunoașterea profundă a creierului pentru a dezvălui misterele sufletului. Cartea aceasta este pentru tine dacă......vrei să explorezi misterele conștiinței umane dintr-o perspectivă științifică și spirituală.... ești interesat de modul în care nevoile spirituale influențează sănătatea corpului și a creierului.... cauți răspunsuri la întrebările care depășesc limitele științei convenționale.... vrei să te apropii de o înțelegere profundă a relației dintre minte, trup și suflet.... ești interesat de contribuțiile unui expert de renume mondial în neurochirurgie la dezbaterea despre suflet. Dl. Prof. Dr. Dănăilă mi-a salvat mama acum 22 de ani. Acum, citind această carte, simt ca mă salvează pe mine. – Andreea Citiți cu nesaț această carte! Este o provocare pentru studiu, cu sfaturi pe măsura prestigiului autorului. - Cătălin Și eu sunt unul dintre miile de oameni salvați de mâinile minunate ale profesorului căruia îi voi purta în suflet recunoștință și căruia îi doresc tot binele din lume. - Radu B. Un Sfânt lăsat pe pământ de Dumnezeu pentru a face minuni! – Veronic
Scrie parerea ta
Pachet Misterele și minunile sufletului
Ai cumparat produsul Pachet Misterele și minunile sufletului ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ