Volumul de față adună în paginile lui câteva dintre cele mai cunoscute poeme a lui Serghei Esenin, poet care a pus bazele imagismului - mișcare literară avangardistă în Rusia modernă -, cu intenția de a se distanța de futurismul rus și inspirat în alegerea numelui de imagismul anglo-american. Temele recurente ale versurilor sale, printre care viața la țară și anii copilăriei, în pofida nostalgiei care le împresoară, sunt toate instrumente ce înfățișează realitatea în toată cruzimea ei, lipsită de orice urmă de idealism. Patima alcoolului și actele de huliganism la care Esenin se deda neîncetat, de asemenea amintite adeseori în poezia sa, aveau să-i macine viața și relațiile sentimentale. Pe 28 decembrie 1925 Serghei Esenin a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Sankt Petersburg. Se pare că, după ce fusese spitalizat în același an în urma unei căderi nervoase și ajuns pradă depresiei, acesta s-ar fi spânzurat. Mai înainte însă, deznădăjduit de faptul că în camera de hotel nu exista nicio picătură de cerneală, Esenin și-ar scris ultimele versuri cu propriul sânge
Scrie parerea ta
Scrisoare mamei
Ai cumparat produsul Scrisoare mamei ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Volumul de față adună în paginile lui câteva dintre cele mai cunoscute poeme a lui Serghei Esenin, poet care a pus bazele imagismului - mișcare literară avangardistă în Rusia modernă -, cu intenția de a se distanța de futurismul rus și inspirat în alegerea numelui de imagismul anglo-american. Temele recurente ale versurilor sale, printre care viața la țară și anii copilăriei, în pofida nostalgiei care le împresoară, sunt toate instrumente ce înfățișează realitatea în toată cruzimea ei, lipsită de orice urmă de idealism. Patima alcoolului și actele de huliganism la care Esenin se deda neîncetat, de asemenea amintite adeseori în poezia sa, aveau să-i macine viața și relațiile sentimentale. Pe 28 decembrie 1925 Serghei Esenin a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Sankt Petersburg. Se pare că, după ce fusese spitalizat în același an în urma unei căderi nervoase și ajuns pradă depresiei, acesta s-ar fi spânzurat. Mai înainte însă, deznădăjduit de faptul că în camera de hotel nu exista nicio picătură de cerneală, Esenin și-ar scris ultimele versuri cu propriul sânge
Acorda un calificativ