El, optsprezece ani, băiat de familie bună, singur și visător. Ea, fără vârstă, fără adăpost, afectată de viață și de alcool. Totul îi desparte.Cu toate acestea, într-o zi, pe rue du Bac, la Paris, drumurile li se încrucișează. Contrar oricăror așteptări, între ei se leagă o prietenie extraordinară. Dintre cele care schimbă o viață. Dintre cele care făuresc pentru totdeauna o personalitate.Să profite de șansă, să înfrunte misterul de familie care îl bântuie, acestea sunt lucrurile pe care Célestine i le va transmite lui Martin. Și multe altele... Am scris acest roman în 1990. Am pus manuscrisul într-o cutie, apoi l-am uitat. Până în ziua în care, cu ocazia unei mutări, ne-am regăsit. L-am recitit cu emoție și mi s-a părut că are o rezonanță specială astăzi. Iată-l, vi-l încredințez. Tatiana de Rosna
Scrie parerea ta
Viata asta iti apartine
Ai cumparat produsul Viata asta iti apartine ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
El, optsprezece ani, băiat de familie bună, singur și visător. Ea, fără vârstă, fără adăpost, afectată de viață și de alcool. Totul îi desparte.Cu toate acestea, într-o zi, pe rue du Bac, la Paris, drumurile li se încrucișează. Contrar oricăror așteptări, între ei se leagă o prietenie extraordinară. Dintre cele care schimbă o viață. Dintre cele care făuresc pentru totdeauna o personalitate.Să profite de șansă, să înfrunte misterul de familie care îl bântuie, acestea sunt lucrurile pe care Célestine i le va transmite lui Martin. Și multe altele... Am scris acest roman în 1990. Am pus manuscrisul într-o cutie, apoi l-am uitat. Până în ziua în care, cu ocazia unei mutări, ne-am regăsit. L-am recitit cu emoție și mi s-a părut că are o rezonanță specială astăzi. Iată-l, vi-l încredințez. Tatiana de Rosna
Acorda un calificativ