Ne-am gândit să cuprindem în această carte de buzunar , prima dintr-o serie, un buchet duhovnicesc al Sfinților specializați în ajutorarea bolnavilor. Sfinți care au pătimit, din dragoste pentru Hristos, în vremea perscuțiilor ordonate de Împărații romani, dar și Sfinții tămăduitori din secolul XX, precum Sf. Nectarie, Sf. Ioan Maximovici, Sf. Luca al Crimeii sau Sf. Nichifor Leprosul. De mare folos este, și am adăuat în volum, modul în care Sf. Paisie Aghioritul se ruga pentru o problemă anume de sănătate, citind psalmul corespunzător, după cazurile Sf. Arsenie Capadocianul, cel care l-a botezat înainte de tragicul schimb de populație (greco-turc) din anii ’20 ai secolului trecut.De asemenea, mireanul găsește aici și cărui Sfânt să se roage, în orice boală, nelipsind nici Sfinții izbăvitori la vremea molimelor ori Sfinții Doctori fără de Arginți, de ale căror rugăciuni le folosim și la slujba Sfântului Maslu.În sfârșit, aducem la un loc și rugăciuni la Sfinții casnici ai neamului românesc, precum Sfânta Parascheva de la Iași sau Sfânta Filofteia de la Argeș. Dumnezeului nostru slavă
Scrie parerea ta
Rugaciuni pentru sanatate si vindecare de boli
Ai cumparat produsul Rugaciuni pentru sanatate si vindecare de boli ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Ne-am gândit să cuprindem în această carte de buzunar , prima dintr-o serie, un buchet duhovnicesc al Sfinților specializați în ajutorarea bolnavilor. Sfinți care au pătimit, din dragoste pentru Hristos, în vremea perscuțiilor ordonate de Împărații romani, dar și Sfinții tămăduitori din secolul XX, precum Sf. Nectarie, Sf. Ioan Maximovici, Sf. Luca al Crimeii sau Sf. Nichifor Leprosul. De mare folos este, și am adăuat în volum, modul în care Sf. Paisie Aghioritul se ruga pentru o problemă anume de sănătate, citind psalmul corespunzător, după cazurile Sf. Arsenie Capadocianul, cel care l-a botezat înainte de tragicul schimb de populație (greco-turc) din anii ’20 ai secolului trecut.De asemenea, mireanul găsește aici și cărui Sfânt să se roage, în orice boală, nelipsind nici Sfinții izbăvitori la vremea molimelor ori Sfinții Doctori fără de Arginți, de ale căror rugăciuni le folosim și la slujba Sfântului Maslu.În sfârșit, aducem la un loc și rugăciuni la Sfinții casnici ai neamului românesc, precum Sfânta Parascheva de la Iași sau Sfânta Filofteia de la Argeș. Dumnezeului nostru slavă
Acorda un calificativ