Zece americani au fost selectati cu atentie pentru a testa in versiunea beta un sistem revolutionar de spionaj. Programul Fusion Initiative, realizat printr-un parteneriat intre compania de tehnologie informatica WorldShare si guvernul Statelor Unite, poate urmari pe oricine de pe pamant. Timp de o luna, cei zece candidati la marele premiu de trei milioane de dolari vor face tot posibilul sa scape necapturati. Dar pentru o concurenta, o bibliotecara modesta din Boston pe nume Kaitlyn Day, miza este mult mai mare decat banii, iar motivele ei pentru a intra in test sunt mai personale decat si-ar imagina oricine. Cand numaratoarea inversa va ajunge la zero, va fi decis castigatorul. Va fi acesta aparatul monstruos de supraveghere format din agentiile guvernamentale impreuna cu titanul IT sau simplul cetatean american manat in lupta de nevoia sa de dreptate si adevar? Anthony McCarten, scenarist de patru ori nominalizat la Oscar, a scris un thriller naucitor si fascinant, un roman plin de actiune si de rasturnari de situatie, deosebit de relevant pentru vremurile noastre. Contracronometru este primul roman pe care l-am citit in ultimii ani care accelereaza pulsul la fel de mult pe cat stimuleaza creierul. Intrebarea pe care o lanseaza cartea - «Poti sa invingi sistemul?» – aminteste de creatii majore precum Ready Player One si Lost, dar Contracronometru le depaseste pe amandoua si plonjeaza mai adanc: este un clasic al fictiunii speculative in stilul (si chiar in liga) in care se inscriu Eu, robotul si Jurassic Park - un thriller pe care poti sa-l savurezi cu o punga de popcorn si, de asemenea, sa te simti mai destept dupa ce l-ai citit. Provocator, impresionant si - nici un alt cuvant nu se potriveste mai bine - ingenios. - A.J. Finn , autorul bestsellerului Femeia de la fereastra .
Scrie parerea ta
Contracronometru
Ai cumparat produsul Contracronometru ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ