A fost odata ca niciodata… in America

Cod intern: xsales_60113328
Producator: Neverland
Vizualizari: 75 / Achizitii: 45
Pret:   47.92 RON

Acest produs este publicat in categoria Librarie la data de 01-12-2023: 07:12 si vandut de Librex. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate. ( alege finantarea potrivita )

  • Produs cu garantie

  • Livrare direct din stocul fizic al Librex

  • Retur gratuit minim 14 zile de la data achizitiei

A FOST ODATA!… Cum oare ar putea uita romanii ca in vara lui ‘94 au primit de la HAGI și ai lui, cea mai frumoasa „pedeapsa”! Au acceptat-o cu entuziasm și au ispașit-o cu bucurie!: „condamnarea” la fericire și nopți albe! In vara anului 1994, o luna și jumatate, lumea a fost a noastra ! Cum a fost posibil? Grație cui? Cine și cum erau ei ? Ei, cei care ne-au facut sa visam cu ochii deschiși ca am putea chiar caștiga Cupa Mondiala la fotbal ! Ca am putea fi noi, romanii, primii in lume ! In primul sport al lumii ! Și asta unde? In țara numarul 1 a lumii! Poate nu au fost „GENERAȚIA DE AUR“, in sensul propriu al  expresiei, dar sigur au fost singura generație, dintr-o istorie fotbalistica de peste un secol, care ne-a dat liber la visare, la speranța. Singura generație care ne-a cultivat și ne-a stimulat nazuințele, nu ni le-a inecat in amarul mediocritații, neputinței și nereușitei! Ei, cei de la „World Cup-SUA 1994”, sunt marturia peste timp despre ceea ce am reprezentat și noi, odata, in fotbal - sportul care polarizeaza in cel mai inalt grad interesul, pasiunile și patimile a milioane și milioane de oameni. Povestea Tricolorilor fotbalului care au urcat Romania  pe locul 5 in lume la Cupa Mondiala din 1994 este reala, este frumoasa chiar și prin dramaticul ei final! Da, „A FOST ODATA! A FOST CA NICIODATA !… A FOST IN AMERICA !“ Autorul World Cup ’94 a reprezentat cea mai ampla expediție din analele presei noastre, nu doar sportive. Niciodata pana atunci, dar nici dupa aceea, o manifestare internaționala, indiferent de natura ei, n‑a mobilizat atația ziariști romani precum cea de‑a XV‑a ediție a Mondialelor de fotbal, gazduita de Statele Unite. Pentru comentarea carora au plecat de aici peste 60 de gazetari, pe care așa‑zisa „Generație de Aur“, Naționala condusa de pe banca de Puiu Iordanescu și din teren de Gica Hagi, i‑a rasplatit din plin prin calificarea in sferturile de finala, cea mai inalta performanța obținuta vreodata de Tricolori. Autorul acestor randuri a facut parte dintre cei 60, așa ca vorbește in cunoștința de cauza. Din pacate, destui dintre confrații prezenți atunci in America s‑au dus. Lor tuturor, de la Ioan Chirila la Cristian Țopescu, de la Ion Ghițulescu la George Stanca, de la Gheghe Nicolaescu la Florin Condurațeanu, ca sa‑i pomenim doar pe cațiva, le suntem datori cu o lacrima și o reverența. Mai harnic decat mulți dintre noi, Ionel Stoica a strans in circa 200 de pagini ce a trait și a vazut in urma cu aproape 30 de ani. S‑a decis anevoie sa incredințeze tiparului experiența sa, dar s‑a dovedit inspirat. Deoarece cartea de fața completeaza literatura noastra sportiva. O completeaza și o imbogațește. Cine se așteapta sa descopere in jurnalul american al lui Ionel Stoica un reporter frenetic, neastamparat, mereu in mișcare a ghicit. Ionel nu se dezminte nici de data aceasta. Fidel sieși și profesiei, e același de pe ecranele televizoarelor, un entuziast care participa, care pune suflet și se implica. De aceea poate și atrage, ba chiar captiveaza, intamplarile și personajele din acest volum. Unul bine documentat, care se constituie intr‑o marturie emoționanta despre ce s‑a petrecut la World Cup ’94, intr‑o povestire frumoasa și cursiva, scrisa cu atenție și indemanare, pe care va indemn sa o citiți. Anul trecut, la aceeași editura, Ionel Stoica și‑a publicat prima carte, intitu­lata Prietenii din Arena AS. Iata‑l acum venind in fața noastra, la scurt timp, cu a doua. Asta vrea sa insemne, deduc, ca a dat drumul la robinet și ca trebuie sa fim pe faza, pregatiți de alte apariții. O sa fim, nu‑i așa?
Nota clientilor