Aproape totul despre iubire, dragoste si sex

Cod intern: xsales_17161382
Producator: Dharana
Vizualizari: 62 / Achizitii: 39
Pret:   31.2 RON

Acest produs este publicat in categoria Librarie la data de 16-10-2023: 12:10 si vandut de Librex. Vanzatorul isi asuma corectitudinea datelor publicate. ( alege finantarea potrivita )

  • Produs cu garantie

  • Livrare direct din stocul fizic al Librex

  • Retur gratuit minim 14 zile de la data achizitiei

Iubirea si sexul nu sunt „inventii” umane, ci ne sunt date, deja, ne sunt scrise in gene, sunt radacini ale destinului nostru si, in consecinta, nu ne putem sustrage trairii si manifestarii lor. Macar o data in viata fiecare fiinta este atinsa de aripa dulce a lui Cupidon, care face inima sa tresalte si gandul sa alerge necontenit catre un iubit sau o iubita. De-a lungul vietii fiecare om se confrunta cu trezirea si cu manifestarea puternicului instinct sexual, in acelasi timp, prin care viata insasi tresalta, pregatita fiind sa creeze prin noi oameni care duc viata mai departe, sublimand-o, crescand-o, imbunatatind-o. Combinatiile genetice mereu noi perfectioneaza parca trasaturile fiintelor, asa incat oamenii devin in timp mai frumosi, mai armoniosi, poate chiar mai sanatosi, in vreme ce psihologia lor se diversifica si sub impactul educatiei si al trasaturilor dobandite. Chiar daca iubirea e in visele fiecarui om de pe Pamant si, se pare, o nevoie fundamentala a sufletului, iar sexualitatea se impune si ea ca nevoie a trupului si a sufletului, faptul ca sunt atat de obisnuite cum ii sunt unui om mainile sau picioarele, nu ne sunt cunoscute in aspectele lor cele mai subtile. Sexul este recunoscut ca cel mai puternic instinct al fiintelor vii, vehicul al informatiei care poarta viata. Cu alte cuvinte, ne este scris sa ducem viata mai departe si natura a gasit o cale tulburatoare pentru ca noi sa nu ne putem sustrage acestei „misiuni”: placerea, exprimarea dragostei pentru alta persoana, regasirea de sine, constienta de sine, exprimarea emotiilor frumoase, sublimarea si accesul fiintei in imperiul trairilor sublime. Iubirea, pe de alta parte, a trezit in sufletul omenesc idealuri inalte, cel mai inalt dintre toate fiind setea lui de divin si exprimarea celor mai frumoase trairi in relatia cu tot ce-i viu. Iubirea ne este destin si inca unul atat de maret! Ne este destinat sa cunoastem o multime de forme de iubire si, intr-un fel sau altul, in orice stare a constiintei am fi, nu trecem prin aceasta viata fara sa simtim dulcele ei fior, dulcea ei mangaiere, dulcea ei amaraciune, dulcea ei sfasiere si izbanda ei. Pana si cele mai primitive constiinte au parte de alintul dragostei, pana si prin ele curge ambrozia luminii ei, pana si frunzele, si florile, si animalele, pe care le credeam inferioare noua, se manifesta cu iubire in diferite imprejurari, anulandu-ne superioritatea si ingamfarea. Iubirea face dintr-un caine o fiinta sensibila, care vegheaza pe mormantul stapanului sau si nu mai pleaca de acolo pana ce moare el insusi. Exista un film celebru, „Cainele” se numeste: ar trebui sa-l vedeti si sa stiti ca acel caine exista in nenumarate exemplare in lumea aceasta. Ar fi bine sa observam ca animalele, pasarile, plantele, florile, toate fiintele vii manifesta iubirea, sensibilitatea si frumusetea launtrica, unele dintre ele mai presus de ceea ce poate omul sa imagineze. Iubirea ne face si pe noi sa fim oamenii care n-am stiut vreodata ca am putea fi, sa ne dedicam total lui Dumnezeu, sa ne dedicam complet altei fiinte, sa ne sacrificam pe noi insine pentru un copil, pentru o femeie sau pentru un barbat, pentru un parinte sau pentru un prieten. Iubirea, aceasta energie care curge subtil prin fiintele vii, se iveste in interiorul nostru ca bucurie de a privi o floare, de a o ingriji, de a o alina, ca putere de a admira frumusetile naturii, ca dragoste pentru copii, ca bucurie de a crea, ca inteligenta, ca intelepciune, ca forta creatoare si, mai ales, ca emotie profunda, care leaga barbatul de femeie si femeia de barbat. Ce este aceasta putere miraculoasa care ia atatea chipuri in interiorul nostru si ne face s-o manifestam fara sa fim constienti macar ca asta facem, dar sa gustam trairea ce ne parvine prin ea? Cum se poate ca ceva ce nu se vede si nu se poate atinge prin nici un simt fizic sa aiba atata putere incat sa se manifeste prin toate simturile, prin corp, prin suflet, prin minte, prin tot ce suntem noi si, daca nu-i simtim prezenta, daca n-o mai percepem si nu ne mai inunda launtric cum se face ca ne simtim fara viata? Nu cumva iubirea e mult mai mult decat am stiut, decat am inteles, nu cumva n-o intelegem tocmai pentru ca ne este prea aproape, in trup, in sange, in suflet, in adancurile fiintei, in aspiratii si-n sperante, in vise si-n nadejde? Fiinta umana sufera de un fel de „sindrom al obisnuitului, un sindrom al familiarului”, pe care Iisus l-a ilustrat prin parabola in care ne spune ca „nimeni nu-i profet in tara lui”. Asta inseamna ca avem o dificultate innascuta de a percepe extraordinarul/divinul din „apropiere”, iar iubirea si sexualitatea ne sunt atat de apropiate, sunt atat de profund scrise in noi incat tocmai de aceea nu le recunoastem esenta divina. Parfumul iubirii si al sexualitatii, coborat din ceruri, ne invaluie si ne dezvaluie, se dezvaluie, in acelasi timp, la limita dintre constienta si inconstienta noastra si de aceea le pretuim la limita, chiar daca le cautam cu indaratnicie si cu insistenta. Ceva ne scapa in legatura cu aceste energii fantastice, iar acest ceva pare a fi tocmai esenta divina pe care n-o putem surprinde mai mult decat intre clipe si-n clipe, ceva ne face sa le banalizam si sa le dam, ori sa le „vindem” pentru siguranta si confort, pentru bani, pentru pozitii sociale, pentru diferite motivatii omenesti, sa punem toate acestea mai presus de gratia si binecuvantarea de a le trai la cel mai inalt nivel posibil. Si-n privinta iubirii si a sexualitatii Egoul omenesc isi revendica puterea, poate mai ales aici lupta lui cu Dumnezeu e mai cutremuratoare: mintea separa iubirea de sex si-n acest fel omul pare sa ramana prizonier al voluptatii, al seductiei si al simturilor apropiate de trup, impiedicand sau surpand astfel patrunderea energiei divine si a constientei in planurile fizice. Iubirea nu e un discurs omenesc, cat mai degraba unul divin, o energie care curge si se imprima in fiecare celula, ne umple si ne acopera cu trena ei de lumina, dar nu fara a o chema, a o accepta si a o visa, nu fara a-i spune „da”, nu fara a ne abandona ei. Rezistenta omului la iubire e mai puternica decat el insusi stie, dar consecinta ei este materializata in suferinta, esec, in azvarlirea lui printre relatii nesemnificative sau in unele nefericite, in exacerbarea miturilor seductiei si ale sexualitatii la intamplare si, in esenta, in perpetuarea inconstientei umane, care ne tine captivi si ne impiedica evolutia spirituala. Despre unele dintre aspectele tainice ale iubirii si ale sexualitatii puteti citi in cartea de fata, despre relatia dintre corp, emotii si ganduri, despre necesitatea de a invata iubirea si a readuce in obisnuinta perceptiei relatia fireasca dintre iubire si sex. Academicianul Ovidiu Bojor va poarta prin imperiul istoriei plantelor, ele însele „fiinte vii”, prietene ale oamenilor si vindecatoare ale unora dintre cele mai sensibile parti ale fiintei: trupul sau, adica partea prin care se manifesta spiritul, sufletul si mintea omului. Veti gasi aici indicii si remedii, retete si solutii pentru disfunctiile sexuale, precum impotenta, frigiditatea, ejacularea precoce sau alte boli ale organelor genitale (si nu doar ale lor), precum si referinte despre psihologia, spiritualitatea si sensibilitatea umana. Veti cunoaste mai bine plantele, deopotriva afrodiziace si anafrodiziace, pe cele care nu trebuie consumate sau pe cele care trebuie consumate cu chibzuinta, caci „doctorul divin” le-a conceput pe multe dintre ele ca medicamente, prevazand – parca – posibilitatea ca omul a se abata de la legile divine prin necunoastere, neintelegere, inconstienta si cine mai stie prin ce alte mijloace. Solutiile, remediile, retetele, elixirele si informatiile despre plante si actiunea lor vindecatoare sunt documentate stiintific si la fel este documentat capitolul semnat tot de acad. Ovidiu Bojor despre „Fiziologia si psihologia vietii sexuale”. Perspectiva spirituala, semnata de mine, este mai degraba rodul „observatiei” facuta prin prisma experientei spirituale, a cautarilor in domeniul spiritual si al perceptiei subiective. Avem aici o pledoarie pentru iubire si pentru refacerea legaturii firesti intre iubire si sexualitate, a carei pierdere a creat un om atasat excesiv de lumea materiala si de voluptatile ei. Sigur ca istoria consemneaza biblioteci intregi care s-au scris despre iubire si sexualitate, dar asta nu inseamna ca avem o cunoastere absoluta in privinta acestor aspecte tulburatoare ale fiintei, ba as indrazni sa spun – bazandu-ma pe intuitie – ca lumea va cunoaste taine incredibile ale iubirii si ale sexualitatii in viitor, cand ele vor fi cercetate cu adevarat chiar in mediul in care se intampla: viata oamenilor care le traiesc. Mediul natural este un laborator unic, in el se petrec experientele cu intreaga sinceritate, in el totul se desfasoara dincolo de planuri si strategii, dincolo de Eul nostru adesea, si de aceea cred ca, doar studiind iubirea si sexualitatea in mediul lor, le vom intelege la alt nivel si vom putea inspira generatiile viitoare sa se ridice mai mult si mai puternic din corporalitate si inocenta sau teribilism in esenta divina a energiilor care perpetueaza viata, o sprijina si-o motiveaza. Fie sa va gasiti leacul fizic, sufletesc sau spiritual si iubirea sa va fie calauza si traire! Cu iubire pentru dumneavoastra, Maria Timuc
Nota clientilor