Cum să-ți consolezi copilul care a căzut și și-a julit genunchiul? Dar prietenul cel mai bun care trece printr-o grea încercare? Cum să poți să accepți consolarea atunci când tu ai nevoie de ea? Consolarea e primul ajutor pe care-l dai sau îl primești în caz de urgență sufletească. Poate o privire caldă, o simplă atingere, câteva cuvinte… consolarea implică o relație, chiar și de moment, tact, receptivitate. Și este o artă, care se învață. Vei pătrunde, prin intermediul acestei cărți, în lumea emoțiilor ce au nevoie de consolare, vei descoperi scriitori și gânditori ce au fost preocupați de-a lungul timpului de ea, vei afla cum să o oferi și cum să-ți deschizi sufletul spre consolarea ce-ți este dăruită. Consolarea nu este finalul unui drum, ci un intermezzo necesar pentru ca viața să descopere o nouă cale. CHRISTOPHE ANDRÉ și-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale de medic psihiatru la Spitalul Sainte-Anne din Paris, ocupându-se cu tratarea și prevenirea tulburărilor emoționale, și a predat psihologia clinică la Universitatea Paris-Ouest. Editura Trei a tradus mai multe titluri ale autorului francez, printre care: , , ,, . A consola înseamnă a face eforturi să diminuăm o durere atunci când nu putem schimba realitatea: consolăm o persoană îndoliată, un prieten care suferă din dragoste, un apropiat care a avut un eșec de proporții… A accepta consolarea înseamnă să acceptăm că viața poate să continue în ciuda a orice și să facem tot posibilul să menținem vie în noi credința că, într-o zi, fericirea se va întoarce. Deoarece, așa cum scria Émile Zola, „e nevoie doar de un dram de fericire pentru ca totul s-o ia de la capăt". CHRISTOPHE ANDRÉ De altfel, nu doar cuvintele vor aduce consolare; intră de fapt în joc întreaga alchimie creată de trecutul relației dintre cel care consolează și cel consolat, de momentul ales și abia la sfârșit de cuvintele folosite... Acestea trebuie să fie simple, clare și precise deoarece suferința îngreunează receptarea lor – nu îi facem teorii despre viață celui care suferă - și trebuie spuse cu sinceritate și compasiune. Dar și cu modestie: cel care consolează nu o face în numele cunoștințelor sau experienței lui, ci al iubirii și fraternității. Christophe André Cuprins O imensă nevoie de consolare CONSOLAREA Ce este consolarea? Frumusețea consolării Consolarea este fragilă și nesigură Consolarea pare că nu rezolvă nimic Consolarea este modestă, ea știe că puterea ei este limitată Simplitate, prudență: calitățile discrete ale consolării Este sinceritatea necesară atunci când consolăm pe cineva? Cu cât suferința este mai mare, cu atât consolarea își găsește mai greu calea La început, efectul consolării este de multe ori derizoriu DEPRIMAREA Cele trei dimensiuni fundamentale, un datum al condiției umane Consolare pentru că vom suferi Consolare pentru că vom îmbătrâni Consolare pentru că vom muri Doliul și Deprimarea Violența și nebunia lumii Se poate întotdeauna și mai rău… Necazuri obișnuite Nu e moarte de om, dar doare... La prima vedere, nimic grav... Sumedenia relelor mărunte Costul vieții Supărări fără motiv Continuumul deprimărilor noastre Mecanismele deprimărilor noastre Pericolele deprimării și riscurile neconsolării Nevoia noastră de consolare CE NE CONSOLEAZĂ: REFACEREA LEGĂTURILOR Refacerea legăturilor cu lumea: viața care repară Viața care vindecă Refacerea legăturilor cu ceilalți: cei și cele care consolează Născuți pentru a consola Legăturile care consolează Consolarea de la distanță Și ei consolează Refacerea legăturilor cu sine: cum să te consolezi pe tine însuți Care sunt ingredientele autoconsolării? CONSOLAREA CELUILALT Cum să consolăm? Momentul potrivit pentru consolare „Răbdarea și trecerea timpului": legile naturale ale consolării Cuvintele simple ale consolării Corpul și consolarea Tentative de consolare Scrisoare către o cititoare diagnosticată cu boala Charcot Scrisoare către o cititoare aflată în doliu SMS către o prietenă mai tânără care și‑a pierdut copilul Gafe și reguli simple Darul consolării George Sand François de Malherbe Plutarh Juliette Récamier și François‑René de Chateaubriand CUM PRIMIM ȘI CUM ACCEPTĂM CONSOLAREA Cum să primim consolarea Consolarea este un fel de dar Consolarea este un fel de grefă... Consolarea este uneori un fel de hrană cu care vrem să îi îndopăm pe cei îndoliați... Acceptarea consolării este o problemă de atașament Acceptarea consolării este un act de bunăvoință față de sine Deschiderea noastră în fața consolării este un gest de modestie Inconsolabilii Măreția sau rigiditatea celor inconsolabili? Inconsolabila inimă zdrobită a mamelor îndoliate Refuzurile disperate de a fi consolat Să consolezi înseamnă să iubești. Iar să accepți să fii consolat înseamnă să accepți să fii iubit. Acceptarea consolării: o atitudine existențială CĂILE CONSOLĂRII Natura, uriașă consolare Biofilie și bioconsolare Sprijinul din partea animalelor Mișcare și divertisment Mersul poate consola Consolarea și teoriile privitoare la divertisment Arta consolării Cum ne consolează arta Consolări pe hârtie Consolarea ca un poem Muzica duioasă a consolării Când scriem despre suferințele noastre Eschive triste și reculegeri consolatoare Meditația, o consolare pentru momentul prezent Să ne găsim un refugiu Să ne privim durerea de‑aproape Să ne deschidem către lume Să ne lăsăm invadați de plenitudine Să spunem „da" din toată inima Să credem în destin și să ne lăsăm în voia lui? Consolările periculoase și căutarea sensului Pericole Avantaje Direcții Destin și sens: ne spunem, oare, povești? Credința care consolează Prezența îngerilor: iluzii și consolări MOȘTENIRILE LĂSATE DE DEPRIMARE ȘI DE CONSOLARE Ne poate face deprimarea mai puternici? Ce nu ne omoară ne face mai cum? Nu câștigăm prea mult de pe urma nefericirii Trei moșteniri (posibile) lăsate de deprimările noastre De la desprinderea silită la atașamentul lucid Despre moarte și viață Există, oare, o creștere posttraumatică? Trei moșteniri (posibile) lăsate de consolările noastre Revelația prilejuită de interdependență și de inima ei vie,recunoștința Entuziasmul Acceptarea propriilor răni, dar și afecțiunea pentru ele Nimic nu se sfârșește niciodată... BIBLIOGRAFIE COMENTATĂ MULȚUMIRI DETALII: Autor: Christophe Andre Data aparitie: 26.01.2024 An aparitie: 2024 Format: 145 x 205 mm Tip coperta: Broșată Numar pagini: 288 Traducator: Delia Sepetean Vasiliu Ilustrator:
Scrie parerea ta
Secretele consolării. A consola și a fi consolat, de Christophe Andre DPPSL
Ai cumparat produsul Secretele consolării. A consola și a fi consolat, de Christophe Andre DPPSL ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ