După succesul romanului Cifrul criminalului, Isabella Maldonado, fost agent FBI, te încătușează în noi crime și răsturnări de situație. Eroina sa, agentul FBI Nina Guerrera, continuă într-un nou volum să se confrunte cu o minte diabolică, care ucide cu sânge rece familii nevinovate în fiecare an bisect. Data de 29 februarie pare a fi o zi blestemată, iar criminalul, manipulativ și fără conștiință, reușește de fiecare dată să scape. 29 februarie pare o zi blestemată. În fiecare an bisect, undeva în America, o familie este ucisă cu sânge rece, iar criminalului i se pierde urma. Până atacă din nou. De data aceasta, membrii unei familii sunt uciși în somn. Agentul special FBI, Nina Guerrera, și echipa ei investighează o posibilă legătură dintre noua crimă și o triplă omucidere săvârșită în urmă cu patru ani, la trei mii două sute de kilometri distanță. Criminalul, manipulativ și fără conștiință, a reușit să scape mereu neobservat, dar acum trebuie oprit cu orice preț. Pentru Nina, scena crimei, marcată de ritualuri înfiorătoare, readuce în prezent traume din copilăria ei, când era o fetiță abandonată și vulnerabilă, la orfelinatul Russell House. Acolo, legenda La Llorona, despre o femeie care își îneacă copiii din gelozie și apoi se sinucide, a terifiat-o ani la rând, iar acum, când detaliile crimei par desprinse din acea poveste malefică, ea simte cum trecutul o prinde din urmă și e nevoită să-și înfrunte propriii demoni. Pe măsură ce pune cap la cap informațiile, Nina descoperă un posibil suspect, obsedat de ritualuri și jocuri psihologice. Următoarea lui țintă? Chiar ea. „O crimă înfiorătoare, jocuri de-a șoarecele și pisica, momente revelatoare și suspans mărit...” — Kirkus Reviews „Maldonado sporește tensiunea cu o deosebită pricepere, iar piesele jocului de puzzle își găsesc perfect locul. Fanii suspansului vor fi captivați încă de la prima pagină.” — Publishers Weekly „O aventură cutremurătoare de la bun început. Debutează rapid și ritmul nu încetinește niciodată. Este unul dintre cele mai bune thrillere ale verii.” — Red Carpet Crash „O călătorie captivantă, care urmărește atât ancheta polițistă, cât și viața personal a agentului Nina. Cu acest personaj, Isabella Maldonado a creat o eroină de neuitat.” — Criminal Element
Scrie parerea ta
Ochi de sarpe, de Isabella Maldonado
Ai cumparat produsul Ochi de sarpe, de Isabella Maldonado ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ