A fost odată o regină care iubea scrisul. Atât de mult era pasionată de arte și de literatură, încât a simțit nevoia să scrie ea însăși povești pentru copii. Firește, fiind o regină, cel mai bine îi cunoștea pe copiii capetelor încoronate, care însă, ca fire și purtări, uneori nu se deosebeau mult de copiii oamenilor de rând. Așadar, regina, care era însăși o mamă devotată, a nascocit o poveste despre o mică principesă, Kildine, draguță, chiar adorabilă, dar nespus de răsfățată și de egoistă. Când Kildine a ajuns din cale-afară de răutacioasă, chinuindu-i pe toți cei din jurul său, parinții ei au închis-o într-un turn, sub paza unor vulturi înfricoșători. Însă, datorită majestuoaselor păsări, fetița cea răzgâiată s-a transformat într-o ființă modestă, cuminte și înțelegătoare, așa cum se cade să fie orice principesă și orice copil. Kildine e o principesă din povești, dar regina care a scris despre ea a existat aievea și s-a numit Regina Maria a României. Dragi cititori, Regina Maria a României, străbunica mea, a fost numită la timpul ei Mama Regină. Ea a mers pe front pentru a-i încuraja pe soldații noștri în Primul Război Mondial. În acei ani și-a pierdut mezinul, pe principele Mircea, care a fost răpus de o boală contagioasă, la numai patru ani. Regina Maria a luptat pentru reîntregirea țării, mergând în Europa și susținând cauza ei. Ea a adus pe lume șase copii, pe care i-a crescut pentru a fi în slujba României. Străbunica mea a scris multe cărți, unele autobiografice, altele de literatură. Dintre atâtea pagini, câteva se adresează copiilor. Una din cărțile de povești, Kildine, se află astăzi în mâinile voastre. Principele Radu și cu mine v-o dăruim cu mult drag, pentru ceasurile de seară și pentru ca să vă aduceți aminte de ceea ce este bun și frumos la români. Majestatea Sa Margareta, Custodele CoroaneiCaracteristici: Coperta: Hardcover Data aparitie: 08.11.2018 Dimensiuni: 24.5 x 32 cm Imprint: Corint Junior Limba: Română Numar pagini: 106 Traducere: Alteța Sa Regală Principele Radu
Scrie parerea ta
Kildine. Povestea unei principese răutăcioase
Ai cumparat produsul Kildine. Povestea unei principese răutăcioase ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.

Acorda un calificativ