Textele acestea sunt scrise în tenebrele închisorii. Conștient că, atâta vreme cât regimul Erdogan se va afla la putere, el nu va mai vedea lumea cu ochii unui om liber, Ahmet Altan, unul dintre cei mai cunoscuți romancieri din Turcia, își află libertatea în scris, în citit și în adâncurile memoriei. Această bijuterie scoasă din genunile tiraniei este un adevărat credo ce demonstrează că în carceră se află trupul, dar că adevărata libertate nui poate fi confiscată niciodată unui scriitor: imaginația și cuvintele au puterea de a dărâma zidurile cele mai groase. NEIL GAIMAN ARIEL DORFMAN A. L. KENNEDY JON MC GREGOR AHMET ALTAN (1950) este unul dintre cei mai citiți prozatori turci, dar și un jurnalist redutabil. A fost adus în fața instanței de cel puțin 100 de ori din cauza opiniilor sale politice incomode și a stilului său direct. Este unul dintre primii intelectuali turci care au recunoscut că ceea ce Imperiul Otoman a făcut populației armene se califică drept genocid. În 2016, în urma puciului eșuat din Turcia, Altan a fost judecat și condamnat pentru că ar fi transmis „mesaje subliminale" puciștilor în timpul unei emisiuni televizate. A fost condamnat la închisoare pe viață și de atunci se află în temnița Silivri, din afara Istanbulului. Întreaga corespondență îi este monitorizată și cenzurată. De la debutul din 1982, Altan a publicat zece romane și șapte volume de eseuri. este a opta lui carte de eseuri și reprezintă o premieră în cariera sa de scriitor, dat fiind că apare în toată lumea în traducere, fără ca în Turcia să existe vreo șansă de publicare. De același autor, la Editura Pandora M se află în curs de apariție romanele care compun . DETALII: Autor: Ahmet Altan Data aparitie: 21.09.2020 An aparitie: 2020 Format: 130 x 200 mm Tip coperta: Broșată Numar pagini: 216 Traducator: Andrei Covaciu Ilustrator:
Scrie parerea ta
Nu voi mai vedea lumea niciodată. Memoriile unui scriitor întemnițat, de Ahmet Altan
Ai cumparat produsul Nu voi mai vedea lumea niciodată. Memoriile unui scriitor întemnițat, de Ahmet Altan ?
Lasa o nota si parerea ta completand formularul alaturat.
Textele acestea sunt scrise în tenebrele închisorii. Conștient că, atâta vreme cât regimul Erdogan se va afla la putere, el nu va mai vedea lumea cu ochii unui om liber, Ahmet Altan, unul dintre cei mai cunoscuți romancieri din Turcia, își află libertatea în scris, în citit și în adâncurile memoriei. Această bijuterie scoasă din genunile tiraniei este un adevărat credo ce demonstrează că în carceră se află trupul, dar că adevărata libertate nui poate fi confiscată niciodată unui scriitor: imaginația și cuvintele au puterea de a dărâma zidurile cele mai groase. NEIL GAIMAN ARIEL DORFMAN A. L. KENNEDY JON MC GREGOR AHMET ALTAN (1950) este unul dintre cei mai citiți prozatori turci, dar și un jurnalist redutabil. A fost adus în fața instanței de cel puțin 100 de ori din cauza opiniilor sale politice incomode și a stilului său direct. Este unul dintre primii intelectuali turci care au recunoscut că ceea ce Imperiul Otoman a făcut populației armene se califică drept genocid. În 2016, în urma puciului eșuat din Turcia, Altan a fost judecat și condamnat pentru că ar fi transmis „mesaje subliminale" puciștilor în timpul unei emisiuni televizate. A fost condamnat la închisoare pe viață și de atunci se află în temnița Silivri, din afara Istanbulului. Întreaga corespondență îi este monitorizată și cenzurată. De la debutul din 1982, Altan a publicat zece romane și șapte volume de eseuri. este a opta lui carte de eseuri și reprezintă o premieră în cariera sa de scriitor, dat fiind că apare în toată lumea în traducere, fără ca în Turcia să existe vreo șansă de publicare. De același autor, la Editura Pandora M se află în curs de apariție romanele care compun . DETALII: Autor: Ahmet Altan Data aparitie: 21.09.2020 An aparitie: 2020 Format: 130 x 200 mm Tip coperta: Broșată Numar pagini: 216 Traducator: Andrei Covaciu Ilustrator:
Acorda un calificativ